Data publicării:
Stare de alertă în Buzău. A fost găsit un bagaj suspect lângă un liceu
Un bagaj suspect a fost găsit lângă un liceu din Buzău.
Autorităţile au intrat în alertă luni dimineaţă după ce în apropierea Colegiului Economic din municipiul Buzău a fost sesizat un colet suspect.
Mai multe echipaje de poliţiştii, pompier şi jandarmi s-au deplasat la faţa locului fiind restricţionată circulaţia.
”La fata locului Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău intervine cu o autospecială cu apă şi spumă şi o ambulanţă SMURD pentru asigurarea zonei. Din primele informaţii ar fi vorba despre un bagaj suspect.”, a declarat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, Alisa Antonia Ioniă.
Elevii au fost direcţionaţi în clădirea instituţiei de învăţământ pe o intrare aflată la depărtare de locul în care a fost sesizat bagajul suspect.
Alarmă falsă
”A fost se pare o valiză aparţinând unor oameni ai străzii, am luat legătura cu directorul instituţiei de învăţământ şi mi-a transmis că elevii au intrat în clădire pe o altă intrare, Poliţia a permis intrarea la ore a copiilor, nu s-a întâmplat absolut nimic. Este o zonă unde îşi mai fac adăpost oameni ai străzii şi se pare că unul dintre ei şi-a lăsat acolo o valiză cu câteva haine”, a precizat Daniela Palcău, inspectorul general al IŞJ Buzău.
La acest moment Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Buzău efectuează cercetări.
”Am fost sesizaţi în dimineaţa aceasta că a fost abandonat un bagaj pe o stradă din municipiul Buzău. La faţa locului au fost direcţionate echipaje pentru securizarea zonei până la finalizarea intervenţiei structurilor competente. La acest moment sunt încă în desfăşurare activităţile fără să fie semnalate incidente”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ, Ane Mari Vrapciu.
ISU Buzău a informat ulterior că situaţia de urgenţă nu se confirmă, motiv pentru care traficul a fost reluat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News