Stânga europeană: USL apără democrația atacată de Băsescu
Europarlamentarul PSD, Corina Crețu, prezentă la reuniunea de la Salonic a reprezentanților partidelor democratice de stânga din Europa de Sud-Est, unde au fost discutate pozițiile partidelor de stânga din Balcani în perspectiva lucrărilor Congresului Internaționalei Socialiste, afirmă că stânga democratică din Europa de Sud-Est este solidară cu PSD, în lupta pentru apărarea democrației românești, potrivit unui comunicat de presă, transmis redacției.
[caption id="attachment_205153" align="alignleft" width="400" caption="Sursa foto: Mediafax"][/caption]”Europarlamentarul Corina Crețu reprezintă PSD la reuniunea de la Salonic a reprezentanților partidelor democratice de stânga din Europa de Sud-Est. Discuțiile, moderate de fostul premier grec George Papandreou, președintele Internțtionalei Socialiste (IS), vizează evoluțiile social-democrației din zona și perspectivele regionale asupra temelor principale de pe agenda Congresului IS, ce va avea loc la Cape Town, în Africa de Sud, în 30 august-1 septembrie”, se arată în documentul citat.
Potrivit europarlamentului PSD, "colegii din partidele social-democrate și socialiste din țările sud-est europene și-au exprimat solidaritatea cu acțiunile întreprinse de PSD pentru stoparea derapajelor autoritariste ale regimului Băsescu și pentru a da șansa cetățenilor să se pronunțe în mod direct, prin vot, asupra soluției la actuala criză politică. Am prezentat situația din România colegilor din Internaționala Socialistă și am avut un schimb util de informații și opinii privind situația cu care se confruntă partidele de stânga din regiune în activitatea lor politica pusă în slujba democrației, integrării europene și solidarității sociale", a declarat vicepreședintele social-democraților.
De asemenea, Corina Crețu a precizat că, în cadrul reuniunii de la Salonic, au fost discutate și pozițiile partidelor de stânga din Balcani în perspectiva lucrărilor Congresului Internaționalei Socialiste.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News