Data publicării:
Stadionul "Eugen Popescu" din Târgoviște. Primarul Cristian Stan: Încercăm un demers la Federația Română de Fotbal
Cristian Stan, primarul municipiului Târgoviște, a vorbit despre lucrările de la stadionul “Eugen Popescu”.
“În acest moment se lucrează pe toate fronturile. Sunt lucrări în desfășurare la tribuna metalică, unde s-au montat deja patru axe, fiind vorba de stâlpii care vor susține gradenele și grinzile care susțin această tribună. Este o tribună care va găzdui 4 200 de oameni. (...) Încercăm un demers la Federația Română de Fotbal pentru a beneficia de o omologare provizorie a stadionului, astfel încât echipa să poată să dispute meciurile de pe teren propriu la Târgoviște. Acest lucru nu depinde numai de noi, ci de cum vor evolua lucrările și de poziția FRF. (...)
Urmează ca în următoarele două-trei săptămâni să se producă o schimbare destul de importantă. Se lucrează și la compactare, se va pune un strat de balast, iar deasupra va fi turnat un radier general pe tot cuprinsul tribunei noi pentru a se da forță și rezistență noii structuri. Nu vreau să mă lansez în termene stricte, dar vreau ca până la finalul acestui an să avem gata acest stadion de care fotbalul dâmbovițean are mare nevoie”, a transmis Cristian Stan, primarul orașului Târgoviște, într-o conferință de presă, potrivit dbonline.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News