Data publicării:

SRI: Informaţiile obţinute de spionul rus, importante pentru securitatea economică

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
sri
sri

Potrivit unui comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii, documentele obţinute de cetăţeanul rus erau relevante pentru securitatea economică.

Documentele şi informaţiile clasificate despre zăcămintele de cupru şi metale rare pe care expertul rus intenţiona să le scoată din ţară au fost obţinute ilegal şi erau relevante pentru securitatea economică, informează, sâmbătă, SRI.

"Potrivit competenţelor legale, în cadrul unei operaţiuni derulate de Serviciului Român de Informaţii, s-au obţinut informaţii importante pentru securitatea naţională a României, relevante pentru securitatea economică şi protecţia informaţiilor clasificate, cu privire la existenţa unei acţiuni de culegere ilegală de informaţii, inclusiv din categoria celor clasificate", se arată într-un comunicat de presă al Serviciului Român de Informaţii (SRI).

SRI spune că evoluţia cazului a fost determinată şi de iminenţa scoaterii din ţară, la 19 octombrie, prin punctul de frontieră Otopeni, de către cetăţeanul rus O.M., a unor documente oficiale, unele având caracter clasificat, "care, prin obţinere şi diseminare neautorizată, afectează interesele economice ale României".

În acest context, SRI a informat Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) cu privire la "elemente constitutive ale unor infracţiuni în care au fost implicaţi expertul rus, precum şi cetăţeni români".

"În faza actuală de cercetare a circumstanţelor săvârşirii faptelor ce fac obiectul investigaţiilor de către autorităţile române, SRI continuă cooperarea cu reprezentanţii Ministerului Public, conform legii şi Protocolului de Cooperare, pentru prevenirea oricăror riscuri şi ameninţări la adresa securităţii naţionale, respectiv prezervarea intereselor României", se mai arată în comunicatul citat.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel