SRI, adresă general Dumitru Dumbravă. Manda: A ajuns la comisie
Preşedintele Comisiei parlamentare de control al activităţii SRI, Claudiu Manda, a confirmat, marţi, că a ajuns la comisie adresa SRI referitoare la generalul Dumitru Dumbravă, menţionând că aceasta urmează să fie analizată.
"Am înţeles că e şi la comisie (adresa SRI - n.r.), analizăm şi discutăm după", a spus Manda, înainte de şedinţa comisiei.
Biroul Executiv al Consiliului Director din SRI a hotărât, în şedinţa de marţi, ca dialogul interinstituţional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului, informează un comunicat al Serviciului.
Serviciul Român de Informaţii a luat act de declaraţia făcută în mass-media de către preşedintele Comisiei parlamentare de control asupra activităţii SRI, domnul senator Claudiu Manda, privind posibila solicitare de demisie a unui ofiţer cu atribuţii administrative din cadrul SRI. (...) Pentru a elimina suspiciunile menţionate de preşedintele comisiei, domnul Claudiu Manda, în ceea ce priveşte corespondenţa între SRI şi comisie, Biroul Executiv a hotărât, în şedinţa de azi, 28 noiembrie 2017, ca dialogul interinstituţional să nu se mai realizeze prin Secretariatul General, ci exclusiv prin Cabinetul Directorului, se arată în comunicat.
Biroul Executiv al Consiliului Director din SRI solicită tuturor membrilor comisiei parlamentare să nu implice Serviciul în niciun fel de joc politic" şi îşi manifestă totodată "determinarea de a continua cooperarea corectă şi de bună credinţă în conformitate cu cadrul normativ care reglementează relaţionarea interinstituţională.
Reacţia vine după ce preşedintele Comisiei pentru controlul activităţii SRI, Claudiu Manda, a anunţat că este posibil să solicite demisia lui Dumitru Dumbravă din funcţia de secretar de general al Serviciului Român de Informaţii, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News