Joi, Bruno de Carvalho, preşedinte al Leilor din 2013, şi-a descărcat mânia pe reţelele de socializare în urma eşecului (0-2) suferit la Madrid în turul sferturilor de finală ale Europa League.
"În loc să fim 22 aşa cum doream eu, de foarte multe ori am jucat în nouă oameni, iar asta se plăteşte foarte scump", a scris el pe Facebook. "Văd erori grosolane din partea unor internaţionali şi a unor jucători experimentaţi, asta nu face decât să ne mărească suferinţa", a adăugat el.
Campioni europeni, pe LISTA NEAGRĂ
Postarea sa a fost greu de înghiţit de cei mai mulţi fotbalişti din vestiar, mai ales de internaţionalii portughezi Rui Patricio şi William Carvalho, campioni europeni în 2016. Lotul antrenat de Jorge Jesus, echipă aflată acum pe locul 3 în campionat, semifinalistă a Cupei Portugaliei şi câştigătoare în acest sezon a Cupei Ligii, a reacţionat, revoltându-se vineri seară pe reţelele de socializare.
"Suntem Sporting Lisabona... Transpirăm, ne luptăm şi cinstim întotdeauna tricoul pe care-l purtăm. Nu credem în jucătorii perfecţi, fiindcă vrem întotdeauna să evoluăm!", au afirmat jucătorii într-un text postat pe conturile lor de Instagram şi Facebook. Cei 19 fotbalişti autori ai acestei postări şi-au manifestat "nemulţumirea" după reacţia publică a preşedintelui lor.
Puţin dispus să dezamorseze conflictul, Bruno de Carvalho a reacţionat imediat, tot pe Facebook. "Copii răzgâiaţi care nu respectă nimic şi pe nimeni, la Sporting Lisabona nu e o republică bananieră", a scris preşedintele. El a adăugat că sportivii care s-au plâns au fost "excluşi din lot cu efect imediat" şi "vor fi sancţionaţi disciplinar de club".
Ziarul A Bola evocă o posibilă demisie a antrenorului Jorge Jesus, care nu vrea să folosească o echipă remaniată în întâlnirea de duminică împotriva lui Paços de Ferreira, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă