Data publicării:
Amendă URIAȘĂ pentru Spitalul Universitar
Spitalul Universitar a fost amendat cu o sumă uriașă.
Conform Realitatea Plus, inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate publică a Municipiului București au finalizat controlul la Spitalul Universitar din Capitală, ca urmare a aparițiri în spațiul public al unor imagini privind manipularea pacienților decesați.
Astfel aceștia au descoperit că imaginile apărute corespund realității. Mai exact, brancarda cu pacientul decedat a fost amplasată de către o asistentă medicală într-un loc neadecvat, pe o scară de evacuare în caz de incendiu.
Amenda uriașă aplicată Spitalului, dar și asistentei
În urma acestor controale au amendat Spitalul Universitar cu suma de 20.000 de lei.
De altfel a fost amendată chiar și asistenta care a abandonat brancarda cu pacientul decedat, fiind amendată cu 1.000 de lei.
Conducerii Spitalului i s-a adus în vedere că în termen de 30 de zile va fi nevoită să amenajeze un spațiu special pentru pacienții decesați, dar și să își revizuiască procedura de aranjare a pacienților decedați și să instruiască personalul medical care se ocupă de astfel de situații.
Cine a postat fotografiile și ce acuzații face
Toate aceste controale vin după ce deputatul Emanuel Ungureanu a postat două fotografii în care apar două cadavre. Acesta spune că una este din data de 10 ianuarie, iar cealaltă din 25 iunie anul trecut, mai susține Realitatea Plus.
De asemenea, parlamentarul acuză că ambele persoane decedate au fost abandonate pe holul spitalului timp de mai multe ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News