Data publicării:
Spitalul Suceava, conducere. Tătaru: Mircea Macovei nu va reveni
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că fostul director medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, nu va reveni la conducerea unităţii, însă va putea lucra ca medic în spital.
"Nu va fi preluat managementul din nou (de către Macovei - n.r.). Acolo, după cum ştiţi, avem management militar, s-a întors din concediu directorul medical, dar având în vedere că este în continuare o anchetă în desfăşurare, chiar dacă este in rem, ştim exact ce s-a întâmplat cu acele testări, când au fost adunaţi mii de oamnei pentru testare. O să am o discuţie şi cu domnul preşedinte al Consiliului Judeţean, nu poate acest domn să revină (...) Chiar dacă s-a întors, nu poate fi acceptată calitatea lui de director medical. Se poate întoarce ca profesionist, medic în acest spital, dar nu ca director medical", a declarat Tătaru, în timpul vizitei la spitalul de campanie amenajat la marginea municipiului Arad, potrivit Agerpres.
Ministrul se află în Arad pentru discuţii cu autorităţile şi pentru a vizita spitale arondate în lupta cu COVID-19.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News