Spitalul Judeţean de Urgenţă din Neamț nu are datorii mai vechi de 30 zile, susţine conducerea unităţii sanitare
Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ nu are datorii mai vechi de 30 de zile iar Consiliul Judeţean, în subordinea căruia se află unitatea medicală, are toate plăţile la zi, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, managerul spitalului, Codruţ Munteanu.
Acesta a precizat că datoria totală a spitalului se cifrează la aproape 2,5 milioane lei şi este către furnizorii de bunuri şi servicii, cu finanţare de la bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate şi Ministerul Sănătăţii. Totodată, managerul spitalului a prezentat şi lista de investiţii cu finanţare atât de la Consiliul Judeţean, cât şi de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătăţii şi Compania Naţională de Investiţii. Astfel, în luna mai, a fost alocată de la Ministerul Sănătăţii suma de 10,6 milioane lei pentru dotarea Spitalului Judeţean cu echipamente medicale.
Pentru o parte dintre ele au fost deja demarate procedurile de achiziţie, şi anume, pentru un nou computer tomograf, aparate de anestezie, paturi pentru ATI, unităţi pentru laparoscopie şi monitoare pentru funcţii vitale. Termenul de depunere a ofertelor în cadrul procedurii de achiziţie este 23 august 2019, a declarat Codruţ Munteanu.
Pentru construirea unui sediu nou pentru Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ s-a alocat de la Guvern suma de peste 21,5 milioane lei pentru cheltuielile de proiectare. Finanţarea este asigurată de Consiliul Judeţean Neamţ din Fondul de rezervă bugetară, din bugetul de stat pentru 2019. Prin acest demers dorim creşterea calităţii serviciilor medicale oferite pacienţilor, un confort rezonabil pentru familiile acestora atunci când vin în vizită la spital, dar şi un nivel superior al condiţiilor de muncă pentru medici şi asistenţi, a mai spus managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Piatra-Neamţ.
Pentru construcţia Pavilionului de Oncologie s-a alocat suma de 8 milioane lei, prin Programul Naţional de Construcţii de Interes Public, finanţat de Compania Naţională de Investiţii. Codruţ Munteanu a mai spus că în anul 2018, suma alocată din bugetul judeţului pentru dezvoltarea unităţii medicale a fost de peste 8,3 milioane lei, iar în anul 2017, suma alocată pentru investiţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă a depăşit 5,3 milioane lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News