Un spital de copii și un azil de vârstnici, evacuate în Patras, Grecia, din cauza unui incendiu de vegetație - Foto
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Andrei Itu
WhatsApp
Foto: Pixabay
Foto: Pixabay
Un spital de pediatrie, un centru de vârstnici, dar şi mai multe zone rezidenţiale, au fost evacuate, marți, în Patras, Grecia.

Acest fapt a fost cauzat de izbucnirea unui incendiu de vegetaţie alimentat de vântul puternic, conform Agerpres, care citează autoritățile elene.

În contextul în care mai multe regiuni din Grecia se aflau în alertă maximă, privind un risc major de incendii, echipe suplimentare de pompieri au fost trimise la către orașul de 170.000 de locuitori, Patras, totodată un important port din Peloponez (sud), conform agenţiei elene de presă ANA. În total, 80 de pompieri au fost trimişi la faţa locului, alături de 25 de autospeciale, dar şi 10 aeronave pentru stingerea incendiilor.

Alertă de evacuare a locuințelor. Vizat și un spital de copii și un azil de vârstnici


Locuitorii din trei cartiere ale oraşului Patras au primit pe telefoane o alertă prin care li se cerea să evacueze imobilele şi să se îndrepte spre centrul oraşului, a transmis Apărarea Civilă din Grecia pe reţeaua socială X. Cu puţin timp înainte, un spital de pediatrie a fost evacuat, pacienţii fiind transportaţi la o altă unitate din Patras. De asemenea, au fost evacuate un azil de bătrâni şi un centru medical.

Foto 



Primarul oraşului, Kostas Pelitidis, a oferit asigurări la postul public de televiziune ERT faptul că situaţia este în curs de ameliorare. "Nu s-a terminat, desigur (...) dar pentru moment nicio locuinţă nu este ameninţată", a zis primarul.

De asemenea, în cursul zilei de marți, în Grecia au izbucnit alte incendii forestiere sau de vegetaţie, care sunt provocate de vântul puternic şi de temperaturile ridicate, în special în Attica, regiunea din jurul Atenei. În capitală mercurul din termometre a atins 37 de grade Celsius în jurul orei locale 16:30, potrivit site-ului meteo.gr al Observatorului Naţional.

"Cel mai dificil sezon de incendii din ultimii 20 de ani"


Ministrul Crizei Climatice şi Protecţiei Civile din Grecia, Vassilis Kikilias, a avertizat că ţara sa, care a suferit deja de pe urma incendiilor devastatoare din vara lui 2023, se confruntă în prezent cu "cel mai dificil sezon de incendii din ultimii 20 de ani". Totodată, Autoritatea de Protecţie Civilă a avertizat miercuri asupra unui risc "foarte ridicat" de incendii în şase regiuni ale ţării, în special în centru şi Peloponez, dar şi în Attica sau insulele din nordul Mării Egee, precum Lesbos.

Temperaturi de 40 de grade Celsius şi pe alocuri de 41 sau 42 de grade Celsius sunt prognozate pentru ziua de miercuri în mai multe regiuni, unde vântul poate atinge viteze de 39-49 km/h, potrivit meteo.gr. Grecia a înregistrat cea mai călduroasă lună iunie din ultimii 60 de ani, afirmă specialiștii.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel