Până în toamnă putem avea medicamentul care tratează COVID-19, a declarat, Alexandru Rafila. Profesorul îşi bazează afirmaţiile pe primele rezultate ale studiului cu antiviralul Remdesivir, conceput pentru tratamentul Ebola. Din 125 de pacienţi în stare critică, internaţi într-un spital din Chicago, doar doi au decedat. Starea celorlaţi s-a îmbunătăţit rapid şi cei mai mulţi au putut fi externaţi după o săptămână de tratament.
„Acesta ar fi primul produs autorizat care acţionează asupra virusului, practic împiedică replicarea virală. Ar fi primul medicament etiologic şi faptul că din cei 125 de pacienţi cu forme grave care au fost trataţi evoluţia a fost favorabilă şi chiar rapid favorabilă, după câteva zile de terapie pacienţii au putut fi mutaţi din secţiile de terapie intensivă şi după încă câteva zile au putut fi externaţi, oferă o speranţă extrem de puternică. Atunci când ai un medicament care tratează cauza bolii şi rezultatele sunt rapid observabile, speranţa este că putem avea până în toamnă un tratament care să împiedice aceste forme care provoacă un număr mare de decese, mai ales în rândul categoriilor la risc", a explicat, pentru Mediafax, profesorul Alexandru Rafila.
Acesta a mai spus că 4000 de pacienţi din întreaga lume au fost trataţi cu Remdesivir, iar săptămâna viitoare ar putea fi făcute publice rezultatele pentru încă 400 de bolnavi de COVID-19 trataţi cu acest antiviral. Dacă rezultatele vor fi la fel de bune, ar fi un pas important pentru autorizarea acestui medicament în SUA, precum şi în alte ţări. Iar dacă un tratment eficient va fi folosit la scară largă, vor putea fi relaxate măsurile de distanţare socială.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce scăpăm greu de burtă. Carmen Brumă: Poți să faci un milion de abdomene, nu se va vedea
- Horoscop 6 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Discuții aprinse, în a doua zi de Paști, pentru o zodie. Îți fac rău!
- A doua zi de Paști. Ce trebuie să facă toți credincioșii în Lunea Albă din Săptămâna Luminată
- BANCUL ZILEI: Femeia cu inițiativă
- Klaus Iohannis, cu avionul de lux în SUA, pentru a-și lua "Oscarul de la Washington". Bogdan Chirieac arată cum puteau fi "salvați niște bani" - Foto
- Ciorbă de murături: Rețeta momentului. O vei prepara de mai multe ori
- Motivul primei vizite a Regelui Charles al III-lea în România. Camelia Csiki: Puțină lume știe. Este legată de o condiționare
- Chefi la cuțite: "Lovitură psihică" în echipa lui chef Alexandru Sautner
- Cea mai mare greșeală pe care o facem când ne rugăm. Preotul Adrian Agachi: E o scuză pe care o auzim foarte des nu doar la spovedanie, ci și în general
- Horoscop 6-12 mai 2024. Mihai Voropchievici: Reușită excepțională pentru o zodie