Speranță de la PE. Carmen Avram: Un fenomen de-a dreptul înfricoșător: Abandonul pământului în România
Data publicării:
Autor: Julia Pandi
WhatsApp
Carmen Avram
Carmen Avram
Carmen Avram, europarlamentar PSD, a atras atenția cu privire la abandonul pământului din satele europene, implicit satele românești și riscul de sărăcie din mediul rural. 

"Ar putea fi o soluție aducerea de cetățeni din zone din afara Uniunii Europene, dar important ar fi pentru noi să ne păstrăm forța de muncă. Unul dintre fenomenele pe care aș propune să le combată strategia pentru sate este de-a dreptul înfricoșător, nu doar îngrijorător, și anume abandonul pământului. Imaginați-vă 56 de milioane de hectare, adică de 18 ori suprafața Belgiei, riscă să rămână ale nimănui. Asta e descoperirea unui studiu privind riscul de abandon al terenurilor agricole din Uniunea Europeană. Această perspectivă este cu atât mai gravă cu cât aceste 56 de milioane de hectare, enorm, se află exact în zonele rurale ale Europei, care înseamnă 44% din suprafața Uniunii Europene", a subliniat Carmen Avram pentru DC News.

"Generația nouă nu găsește nici un rost în a prelua o meserie care îl obligă să muncească din greu"

"La Bruxelles, imaginea satului european, și implicit al României, este foarte clară și îngrijorează pe mulți. Satul românesc stă însă mai rău decât satele din vestul Europei. Dacă la nivel European aproape 90% dintre fermieri au vârsta de peste 40 de ani, în România tendința de îmbătrânire a acestei tagme este și mai accentuată. Foarte mulți dintre fermierii noștri au peste 60 de ani, în plus lucrează terenuri mici și fragmentate. Generația care vine, și pe care teoretic ar trebui să ne bazăm pentru această politică agricolă comună nouă, generația aceasta următoare, nu găsește nici un rost în a prelua o meserie care îl obligă să muncească din greu pe o suprafață pe care primește subvenții mici și care nu îi poate aduce profit. Este foarte greu să găsești pe cineva care să vrea să muncească fără profit, ca să nu mai vorbim de investițiile pe care nu și le-ar putea permite această nouă generație din aceste terenuri fragmentate sau de dimensiuni mici. Au nevoie, pentru agricultura viitorului de drone, de agricultură de precizie, de utilaje nepoluante, de tot ceea ce impune noua agricultură", a spus Carmen Avram.

"Riscul de sărăcie în satele României este de aproape cinci ori mai mare decât în orașe"

"România are astăzi un procent de manageri tineri de fermă, mult sub media europeană, și de aceea este mult mai predispusă decât alte state la un abandon masiv de teren agricol în următorii ani. Fermele fiind multe dintre ele mici, iar agricultura practic unica ocupație pe care o mai poți avea azi la sat, s-a ajuns la o situație dramatică care e descrisă în raportul de țară elaborat de Comisia Europeană în 2020 și care spune că riscul de sărăcie în satele României este de aproape cinci ori mai mare decât în orașe. Aproape 90% dintre șomerii fără soluții sunt în satul românesc", a mai adăugat europarlamentarul PSD.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel