Spectacol de flamenco, în deschiderea Zilelor Culturii Spaniole, la Timișoara
Timișorenii au parte, începând de vineri, de distracție, specatocol de dans în aer liber, teatru, ateliere, conferințe, literatură, întâlniri cu personalități spaniole în cadrul Zilelor Culturii Spaniole, eveniment organizat de Via Rumania, în colaborare cu Primăria Timișoarei, în perioada 4-12 mai.
Și pentru că spaniolii sunt recunoscuți ca adevărați maeștrii ai dansului, spectacolul de flamenco susținut de profesoara spaniolă Almudena Bonilla, din Calonge, Girona, va deschide, astăzi, de la ora 18.00, în Piața Unirii Zilele Culturii Spaniole în Timișoara, accsul publicului fiind liber.
Pană în 12 mai, VIARUMANIA, firma condusă de catalanul Jose Miguel Viñals, și-a propus să nu-i lase pe timișoreni să se plictisească și îi invită la nenumărate acțiuni culturale menite a-i familiariza cu opera și cultura spaniolă.
Una dintre atracțiile evenimentului constă în întâlnirea cu unul dintre cel mai cunoscuți arhitecți ai lumii, Angel Luis Tendero (ALT). La cei 38 de ani ai săi, ALT a reușit să strângă peste 50 de milioane de vizite pe pagina sa de Facebook.
Vezi aici programul Zilelor Culturii Spaniole
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News