Data publicării:

Spaniolul David Villa îşi anunţă retragerea din activitate la finalul anului

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Atacantul spaniol David Villa, care joacă pentru echipa niponă Vissel Kobe, şi-a anunţat retragerea din fotbalul profesionist la finalul actualului sezon competiţional din liga japoneză, informează agenţia spaniolă EFE.

"Întotdeauna mi-am spus că prefer să mă las eu de fotbal, înainte ca fotbalul să mă lase pe mine", a spus Villa într-o conferinţă de presă organizată la Kobe, adăugând în acelaşi timp că este "o decizie foarte mult gândită".

Villa, în vârstă de 37 de ani, s-a transferat anul acesta la Kobe după ce a jucat la New York City FC, care l-a adus în locul său pe românul Alexandru Mitriţă. El a mai jucat pentru echipe precum FC Barcelona şi Atletico Madrid, începându-şi cariera la Sporting Gijon.

"Am decis că este momentul perfect", a adăugat campionul mondial şi european cu naţionala Spaniei, pentru care este cel mai bun marcator (59 de goluri în 98 de selecţii).

Ultima partidă jucată de Vissel în actualul sezon al ligii nipone, unde Kobe se află la mijlocul clasamentului, va avea loc pe 7 decembrie pe propriul teren.

La rândul său, proprietarul clubului şi al concernului de electronice Rakuten, Hiroshi Mikitani, i-a mulţumit lui Villa pentru aportul adus echipei, descriindu-l drept "unul dintre cei mai buni jucători din istoria fotbalului care a trecut prin liga niponă".
AGERPRES

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel