Spania, lider mondial la competitivitate în turism, conform Forumului Economic Mondial
Spania se menţine lider mondial la competitivitate în turism, pentru al treilea an consecutiv, urmată de Franţa şi Germania, în timp ce Marea Britanie înregistrează un uşor regres, fiind depăşită de Statele Unite ale Americii, conform datelor publicate miercuri de Forumul Economic Mondial (WEF), relatează agenţia EFE.
Raportul elaborat de WEF, care are sediul la Geneva, include 140 de economii şi ţine cont de factori precum contribuţia sectorului turistic la dezvoltarea sustenabilă şi la competitivitatea ţării.
"Spania este economia cea mai competitivă din lume în ceea ce priveşte turismul. Este a doua cea mai vizitată ţară din lume şi a dezvoltat o economie focalizată pe turism, în care circa jumătate din cheltuielile interne din sector provin de la vizitatori străini", se menţionează în raport, care situează Spania în fruntea clasamentului începând din 2015.
Referitor la principalele atracţii ale Spaniei, Forumul punctează "excelentele resurse naturale" şi, în special, pe cele culturale, care îi adaugă "un important avantaj" competitiv faţă de alte ţări.
Totodată, creşterea numărului de situri de patrimoniu recunoscute de UNESCO a contribuit la creşterea atractivităţii ariilor naturale.
În ceea ce priveşte factorii care au menţinut Spania ca lider în turism, raportul semnalează "excepţionala infrastructură", cu referire la ridicata densitate de hoteluri şi la calitatea transportului pe calea ferată, pe şosele şi în porturi, acestea din urmă "foarte importante" pentru dezvoltarea industriei de croazieră.
Forumul Economic Mondial subliniază, în raportul său, că Spania este un important centru pentru organizarea de congrese internaţionale şi de evenimente sportive şi că "deţine o mare forţă" în combinarea ofertei culturale cu situri de patrimoniu.
Referitor la celelalte ţări din clasament, instituţia cu sediul la Geneva indică faptul că dintre cele zece economii cu cea mai mare competitivitate în turism numai Marea Britanie a înregistrat un regres faţă de 2017 şi a trecut pe locul şase, fiind depăşită de SUA.
Ţările din top zece sunt Spania, Franţa, Germania, Japonia, SUA, Marea Britanie, Australia, Italia, Canada şi Elveţia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News