Data publicării:

Spania: Drepturi pentru animalele de companie în cazul în care stăpânii divorțează

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

O nouă lege din Spania ia în considerare sensibilitatea unui animal de companie atunci când cuplurile divorțează sau se despart.

Spania a schimbat statutul juridic al animalelor de companie. Schimbarea legală vine după mișcări similare au avut loc în Franța și Portugalia și obligă judecătorii să considere animalele de companie ca ființe emoționale mai degrabă decât obiecte sau proprietăți deținute de unul sau celălalt partener.

„Animalele fac parte din familie și atunci când o familie decide să se separe, soarta animalului trebuie reglementată cu aceeași importanță ca și soarta celorlalți membri ai familiei”, a spus avocata Lola Garcia.

În octombrie, un judecător din Madrid a acordat custodia comună a unui câine unui cuplu necăsătorit care a cerut o decizie judecătorească cu privire la cine ar trebui să rămână animalul de companie după divorț. Câinele petrece o lună cu fiecare dintre foștii parteneri și ambii sunt responsabili din punct de vedere legal.

Anterior, un avocat care solicita custodia comună a unui animal de companie trebuia să demonstreze că ambii membri ai unui cuplu dețin animalul ca obiect, oferind un avantaj celui care a înregistrat animalul de companie. Garcia, a cărei firmă Rights&Animals s-a ocupat de caz, consideră că reforma este un prim pas major într-o serie de modificări legale viitoare în ceea ce privește relația oamenilor cu animalele.

În prezent, un judecător trebuie să stabilească unde animalului se va acomoda mai bine și această determinare se bazează pe sensibilitatea animalului, a explicat Garcia.

Aastfel, un partener care poate demonstra o solvabilitate financiară sau căruia i s-a acordat custodia copiilor are șanse mai mari să-și asigure și custodia oricăror animale de companie, deoarece există o legătură afectivă specială între copii și animale, a adăugat ea, potrivit TheGuardian.

Avertisment dur despre bulldog-ul francez: Risc de 20 de ori mai mare. Nu mai poate fi considerat un animal obișnuit

 

Bulldogii francezi se confruntă cu probleme de sănătate atât de grave încât rasa nu mai poate fi considerată un „câine tipic”, din punct de vedere medical.

Acesta este avertismentul dur al cercetătorilor de la Colegiul Regal Veterinar, care au analizat diagnosticele a 24.631 de câini, inclusiv 2.781 de buldogi francezi.

Ei au descoperit că rasa cu față plată prezintă un risc semnificativ mai mare de 20 de tulburări comune - inclusiv nări îngustate și sindromul căilor respiratorii obstructive. Nările îngustate pot provoca dificultăți de respirație (de 42 de ori mai mari față de alte rase), sindromul căilor respiratorii obstructive (de 31 de ori mai acute), secreții ale urechii (de 14 ori), dificultăți la naștere (de 9 ori).

„Nu există nicio îndoială că mulți oameni iubesc sentimentul de a deține buldogul lor francez special. Dar, din păcate, acest studiu ne ajută să înțelegem întreaga amploare a problemelor grave de sănătate care afectează acești câini”, a spus dr. O'Neill, scrie Daily Mail (citește mai mult AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel