Data publicării:

SpaceX, o nouă premieră. Lansare Crew Dragon

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp
SpaceX
SpaceX

SpaceX este gata să lanseze, în premieră, capsula Crew Dragon.

SpaceX urmează să efectueze, sâmbătă dimineaţă, în parteneriat cu NASA, primul test de lansare a capsulei Crew Dragon în cadrul programului SUA de a relua trimiterea în spaţiu a astronauţilor americani şi a proviziilor cu propriile rachete de pe teritoriul ţării, relatează Reuters.

Capsula Crew Dragon urmează să fie lansată la ora locală 02:49 de la Centrul Spaţial Kennedy al NASA din Florida, la bordul unei rachete Falcon 9, cu destinaţia Staţia Spaţială Internaţională (ISS). Începând din anul 2011, NASA este nevoită să achiziţioneze locuri la bordul rachetelor ruseşti Soyuz pentru a trimite astronauţi spre ISS. În cadrul primul zbor de test a Programului Comercial cu Echipaj, un pilot manechin numit Ripley - referire la personajul interpretat de Sigourney Weaver în filmele Alien - va face această călătorie, iar senzorii de la bordul navei vor transmite informaţii pe Pământ. Alături de manechin se va afla echipament de aproape 200 de kilograme, simulând greutatea ce va fi încărcată în cadrul misiunilor ulterioare efectuate cu echipaj uman.

În cazul în care lansarea va fi efectuată cu succes, Crew Dragon va ajunge pe ISS duminică, la ora locală 06:05. Datele obţinute în urma testului urmează să fie analizate de NASA pentru a certifica SpaceX posibilitatea de a lansa misiuni cu echipaj uman. Un test cu echipaj uman ar putea fi efectuat în premieră în luna iulie. La acesta urmează să participe astronauţii Bob Behnken şi Doug Hurley, notează Reuters. Orice lansare în spaţiu depinde de condiţiile meteorologice, însă NASA s-a arătat optimistă din acest punct de vedere, existând 80% şanse ca vremea să fie favorabilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel