Soţia liderului PC Piatra Neamţ a depus plângere împotriva soţului, pentru lovire
Poliţia Municipală Piatra Neamţ face cercetări pentru lovire în cazul preşedintelui PC Neamţ, Cristian Liciu, în urma unei plângeri prealabile depuse de soţia acestuia, în timp ce pe internet apar imagini în care o femeie este bătută crunt, presa relatând că acela care o loveşte ar fi Liciu.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Neamţ, inspectorul de poliţie Lilian Andrieş, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în cazul lui Cristian Liciu se fac cercetări privind o reclamaţie de lovire. El a spus că soţia acestuia a depus o plângere prealabilă pentru lovire, iar la Poliţia Municipiului Piatra Neamţ a mai fost depusă o plângere, a lui Cristian Liciu, pentru distrugere şi tulburarea folosinţei locuinţei.
„Se fac cercetări şi se va propune soluţia legală“, a declarat Andrieş. Liderul PC Neamţ, Cristian Liciu, nu a putut fi contactat până la ora transmiterii acestei ştiri.
Pe internet au apărut imagini cu un bărbat care îşi loveşte soţia, după ce o scoate cu forţa dintr-o maşină. Bărbatul o împinge pe femeie într-un zid, unde aceasta cade, iar la incident asistă mai multe persoane, fără a interveni în timpul conflictului, ci doar după ce bărbatul pleacă. Presa relatează că bărbatul din imagini ar fi preşedintele PC Neamţ Cristian Liciu, iar incidentul ar fi avut loc în curtea brutăriei deţinute de Liciu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News