Sorina Pintea: Nu putem dezvolta doar medicina de familie şi să lăsăm spitalele în paragină
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, marţi, cu ocazia unei vizite în judeţul Vaslui, că investiţiile în spitale trebuie să se efectueze în paralel cu dezvoltarea medicinei primare.
"Populaţia noastră este îmbătrânită, nu putem dezvolta doar medicina de familie şi să lăsăm spitalele în paragină, pentru că aceste lucruri trebuie să le facem în paralel. Anul trecut, a început creşterea finanţării pentru medicina de familie, anul acesta a mai crescut cu 25% şi în plus, există un grant pe care Guvernul României îl va accesa, un împrumut al Băncii Mondiale, pe indicatori de rezultat, pentru medicina de familie, medicina comunitară şi eficientizarea cheltuielilor în Sănătate, dar trebuie să mergem în paralel, pentru că acestea sunt realităţile. Populaţia nu a avut acces la medicina de familie atât cât ar fi trebuit, nu există o prevenţie adecvată şi atunci, am ajuns la un nivel în care trebuie să investim în ambele părţi", a afirmat Sorina Pintea.
Ministrul Sănătăţii a precizat că, pe axa POR, s-au semnat 150 de proiecte cu finanţare europeană pentru reabilitarea ambulatoriilor, iar pentru cele 15 spitale judeţene este în derulare, fiind contracte semnate cu Compania Naţională de Investiţii.
"Sunt proiecte depuse pe eficienţă energetică şi sunt 37 de extinderi unităţi de primiri urgenţe, contracte semnate, în implementare, plus încă două unităţi de primiri urgenţe, Oradea şi Braşov, cu finanţare guvernamentală Banca Mondială", a spus Sorina Pintea.
Premierul Viorica Dăncilă şi ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, au efectuat, marţi, o vizită la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui. La sosirea maşinilor în care se aflau membrii delegaţiei oficiale, la intrarea în curtea spitalului, patru persoane au huiduit şi au afişat o pancartă pe care nu era scris niciun mesaj. După ce a vizitat spitalul, Viorica Dăncilă a fost aplaudată de zeci de persoane aflate în curtea unităţii medicale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News