Sorin Dumitrașcu, lider ANP: Bugetul, redus. Plata salariilor, sub semnul întrebării
Sorin Dumitrașcu, liderul sindicatelor din penitenciare a declarat că bugetul ANP va fi redus cu peste 15 milioane de lei.
"Inedit este faptul că bugetul ANP va fi redus, este anunţul pe care l-a făcut secretarul general adjunct al Ministerului Justiţiei. Este deocamdată o propunere, documentele se află pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice în transparenţă decizională, este foarte posibil ca Administraţia Penitenciarelor să piardă peste 15 milioane de lei, în acest fel punându-se sub semnul întrebării existenţa fondului privind plata salariilor până la sfârşitul anului şi continuarea investiţiilor", a spus Sorin Dumitraşcu, potrivit Agerpres.
El a precizat că atât ANP, cât şi MJ, "deşi se strigă peste tot că e nevoie de modernizare", stau foarte prost la cheltuirea fondurilor pentru investiţii, ceea ce înseamnă că o piardă respectivii bani.
Sorin Dumitrașcu, întâlnire cu comisia ANP
Dumitraşcu a sosit în cursul dimineţii pentru a discuta cu o comisie a ANP pe tema revendicărilor personalului din penitenciare şi a problemelor întâmpinate în desfăşurarea activităţii, iar la ieşire a arătat că nu s-a înregistrat vreun progres de la ultimele discuţii avute cu reprezentanţii MJ.
"A fost o discuţie focusată pe evaluarea progresului de la precedenta întâlnire - progresul a fost aproape zero, am avut peste 19 probleme pe care le-am discutat data trecută, niciuna dintre acestea nu s-a rezolvat, cea mai mare parte au fost prezentate ministrului Justiţiei, dar acesta nu a luat o decizie. Am avut probleme legate de condiţiile de lucru, probleme legate de salarizare, de pensionare, de natură juridică, probleme legate de modul în care se aplică anumite prevederi legale. Niciuna nu s-a rezolvat, nici cea referitoare la condiţiile de lucru, nici la salarizare, nici la pensionare, nici la acele împuterniciri ilegale, spre exemplu, deci nu s-a rezolvat mai nimic", a mai declarat Dumitraşcu.
Soluții pentru orele suplimentare
El a precizat că pentru orele suplimentare se încearcă găsirea unei soluţii în continuare, dar acelaşi lucru s-a încercat şi în urmă cu o lună, dar practic nu s-a întâmplat nimic.
"Discuţia despre cei care deja au aceste ore suplimentare, ar fi trebuit să le primească în plată, o parte dintre ele sunt ore suplimentare de care ar fi trebuit să beneficieze cei care s-au pensionat, noi estimăm că 250.000 dintre aceste ore suplimentare sunt pentru pensionari, nici aici nu s-au găsit soluţii şi mai sunt cele 750.000 pentru cei care sunt în activitate - iar nu s-au găsit soluţii, deci practic discutăm la nivel tehnic fără însă a avea un decident. Avem aceste discuţii, ele sunt prezentate ministrului, care însă nu ia o decizie şi în cazul ăsta nu simţim că progresăm", a mai spus Dumitraşcu.
Val de proteste
În aceste condiţii, a adăugat el, vor fi organizate o serie de forme de protest, începând cu data de 10 august, atât la nivelul Capitalei, cât şi în teritoriu.
"Noi suntem deja într-o serie de procese şi le continuăm - deci în august, grevă japoneză, după care avem pichetări de penitenciare, o să avem grevă prin exces de zel şi ne vedem şi aici la un miting în faţa ministerului. Revendicările noastre sunt clare - sunt legate de plata orelor suplimentare, sunt legate de îmbunătăţirea condiţiilor de lucru, sunt legate de o salarizare corectă şi de o pensionare la fel", a explicat Sorin Dumitraşcu.
Vezi și: Sindicatul penitenciarelor, atac la Dragnea: Mai sunt locuri în închisoarea Giurgiu
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News