Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că este convins că un eventual val patru al pandemiei de COVID-19 nu va fi atât de agresiv încât să împiedice derularea normală a procesului de învăţământ.
El a subliniat, într-o conferinţă de presă, că prezenţa fizică la cursuri este necesară pentru a stopa pierderile înregistrate nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice.
"Pierderile au fost mari şi foarte mari. După cum cred că vă amintiţi, din prima zi a mandatului meu de ministru, am declarat ca obiectiv întoarcerea la şcoală cu prezenţă fizică. Am făcut pas cu pas tot ce s-a putut face în raport cu evoluţia epidemiologică. Deci, în mod evident, sunt susţinătorul prezenţei fizice în şcoli, fără să neg avantajele pe care această perioadă le-a avut din perspectiva îmbunătăţirii abilităţilor digitale ale profesorilor, elevilor, studenţilor, dar prezenţa fizică este necesară pentru a stopa acele pierderi nu numai în plan educaţional, ci şi în plan social, comportamental pentru elevi, studenţi şi cadre didactice", a explicat Cîmpeanu.
Valul patru nu va afecta desfășurarea procesului educațional
Ministrul s-a declarat "optimist" în privinţa unui val patru al pandemiei de COVID-19 în ţara noastră.
"Permiteţi-mi să fiu optimist, am dreptul să fiu optimist şi, chiar dacă va fi un val patru, sunt convins că nu va fi la fel de agresiv, nu va fi atât de agresiv încât să pună probleme din perspectiva derulării unui proces de învăţământ normal, care, repet, să stopeze din pierderile care au fost foarte mari şi care sunt foarte dificil de recuperat. Dacă vom intra în continuare în online, aceste pierderi se vor amplifica, cu efecte pe termen lung şi cu posibilităţi de recuperare foarte reduse", a spus Sorin Cîmpeanu.
El s-a arătat convins că regulile de protecţie sanitară vor fi păstrate şi respectate în continuare în şcoli.
"Sunt convins că se vor păstra în continuare regulile de protecţie sanitară, de la regulile de igienă, până la aerisirea spaţiilor de învăţământ, purtarea măştii de protecţie în continuare, pentru că pandemia nu s-a încheiat, iar şcolile din România au dovedit că pot respecta aceste reguli mult mai bine decât în multe alte locuri", a susţinut ministrul.
Stimulente pentru vaccinați, subiect de discuție în Guvern
Potrivit acestuia, acordarea de stimulente pentru vaccinarea anti-COVID este un subiect în discuţie la nivelul Guvernului.
"Până atunci, ştiu exemple de universităţi care se gândesc, pe baza autonomiei universitare, să-şi motiveze proprii studenţi pentru a se vaccina. Sunt universităţi care vor beneficia de sprijinul universităţilor de medicină şi farmacie pentru organizarea unor centre de vaccinare în campusurile universitare înainte de cazarea studenţilor pentru începerea anului universitar. Pentru elevi o să organizăm centre de vaccinare cât mai aproape de şcoli, acolo unde va fi posibil chiar şi în şcoli. Nu trebuie să uităm că pentru elevi este nevoie şi de acordul părinţilor", a menţionat Cîmpeanu.
El a adăugat că un procent important de elevi din rândul celor care au terminat clasa a XII-a şi au susţinut Bacalaureatul s-au vaccinat anti-COVID pentru a nu periclita unul dintre cele mai importante examene din viaţa lor.
Ministrul Educaţiei a indicat că nu va susţine acordarea unei zile libere pentru elevii care se imunizează contra COVID-19. "Eu nu cred că o zi de stat acasă este un stimulent şi nu voi susţine astfel de stimulente între ghilimele", a declarat Cîmpeanu, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică