Sony anunţă lansarea noii console portabile de jocuri NGP
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
sony NGP
sony NGP

Gigantul japonez Sony a anunţat joi că va lansa în curând pe piaţă o nouă consolă portabilă de jocuri, 'Next Generation portable' (NGP), compatibilă cu reţelele 3G, care va rivaliza cu consola Nintendo 3DS, ce urmează să apară la rândul ei în prima parte a acestui an, informează France Presse.

Potrivit informaţiilor divulgate de reprezentanţii Sony la o conferinţă de presă din Tokio, noua consolă va dispune de o serie de inovaţii tehnice, transmite Agerpres.

Pe lângă faptul că va fi compatibilă cu reţelele 3G, fapt ce va permite descărcarea rapidă de jocuri şi alte aplicaţii, va fi dotată şi cu un ecran tactil, organic electroluminescent, cu diagonala de cinci centimetri.

În plus, consola va încorpora şi un sistem de localizare prin GPS, un detector de mişcare, precum şi un panou tactil de comandă, care va permite controlarea anumitor acţiuni alături de butoanele de navigaţie tip 'joystick'.

Urmând modelul Nintendo, care se pregăteşte să comercializeze consola 3DS cu două ecrane, dintre care unul tridimensional, Sony se vede nevoit să apeleze la inovaţii din ce în ce mai inedite pentru a lupta împotriva telefoanelor mobile de ultimă generaţie precum IPhone-urile.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel