Sonda Luna-25 s-a prăbuşit pe Lună
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Foto: Freepik
Foto: Freepik
Eşec înregistrat cu sonda Luna-25. 

Luna-25, prima sondă lansată de Rusia spre Lună după 1976, s-a prăbuşit pe Lună în urma unui incident produs sâmbătă în timpul unei manevre prealabile aterizării iniţial planificate pentru luni, a anunţat agenţia spaţială Roscosmos, citată de France Presse.

Sâmbătă, "în jurul orei 14.57 (11.57 GMT), comunicarea cu Luna-25 a fost întreruptă", a anunţat agenţia spaţială rusă într-un comunicat duminică. "Conform rezultatelor preliminare" ale anchetei, dispozitivul "a încetat să mai existe în urma unei coliziuni cu suprafaţa lunară", a adăugat Roscosmos.

Anterior, Roscosmos a anunţat că o "situaţie anormală" a survenit în timp ce centrul de control al misiunii încerca să poziţioneze sonda pe orbita de pre-aselenizare sâmbătă la ora 11.10 GMT, înaintea aselenizării programate luni.

Eşecul misiunii ar evidenţia declinul puterii spaţiale a Rusiei comparativ cu perioada de glorie din timpul Războiului Rece, când Moscova a fost prima care a lansat un satelit pe orbita Pământului - Sputnik 1, în 1957 -, iar cosmonautul sovietic Iuri Gagarin a devenit primul om care a călătorit în spaţiu, în 1961, notează Reuters.

Rusia nu a mai încercat să efectueze o misiune selenară de la Luna-24 în 1976, când Leonid Brejnev era la conducerea fostei URSS.

Potrivit programului misiunii Luna-25, sonda ar fi trebuit să execute o aterizare controlată la Polul Sud al Lunii la data de 21 august, conform oficialilor ruşi din domeniul spaţial.

Rusia concurează cu India, a cărei sondă Chandrayaan-3 este de asemenea programată să aselenizeze la polul sudic al Lunii săptămâna viitoare la 23 august, şi, pe scară mai largă, cu SUA şi China, ambele având ambiţii selenare avansate, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel