UPDATE: Modulul spaţial InSight, lansat de NASA, a asolizat cu bine, luni, într-o regiune plană a planetei Marte, după o călătorie în spaţiu ce a durat şase luni şi jumătate şi a totalizat 480 de milioane de kilometri, cu misiunea de a analiza, timp de 2 ani, structura internă a 'Planetei Roşii', informează agenţiile internaţionale de presă. InSight (Interior Exploration using Seismic Investigations, Geodesy and Heat Transport) este o misiune din cadrul Programului NASA Discovery ce prevede amplasarea unui modul autonom la suprafaţa lui Marte pentru a studia interiorul acestei planete. Echipa de control a misiunii, de la Jet Propulsion Laboratory (JPL), în apropiere de Los Angeles, a anunţat că succesul asolizării a fost confirmat de semnalele transmise spre Pământ de unul dintre cei doi microsateliţi ce fac parte din misiune şi au rămas pe orbita planetei Marte.
Pregătește terenul pentru venirea primilor oameni pe planeta roșie
Membrii echipei de control a misiunii au izbucnit în urale după ce au primit confirmarea asolizării reuşite. În orele următoare echipa va verifica modul de funcţionare al tuturor instrumentelor de bord ale sondei. Apelând la arsenalul său de instrumente geofizice sofisticate, InSight va explora interiorul Planetei Roşii în căutarea urmelor caracteristice procesului de formare al planetelor telurice. Modulul InSight va evalua 'semnele vitale' ale lui Marte şi îi revine sarcina de a determina dacă nucleul planetei este solid sau lichid şi de ce Marte nu are o suprafaţă formată din plăci tectonice mobile, la fel ca Terra. 'Exploratorii noştri ştiinţifici roboţi, aşa cum este InSight, pregătesc drumul pentru ambiţioasa misiune de a trimite oameni pe Planeta Roşie', conform lui Geoff Yoder, administrator asociat al NASA Science Mission Directorate, din Washington.
În maximum două ore, un robot sondă NASA va ajunge pe planeta Marte. Coborârea pe planetă va transmisă în direct. Sonda va plasa pe orbită lui Marte doi sateliți ce au rol de releu pentru comunicații. Evenimentul ar putea fi un mare succes, însă este posibil și ca amartizarea să eșueze, având în vedere alte tentative nereușite de până acum. Alte detalii puteți citi pe site-ul: mars.nasa.gov/insight/?fbclid=IwAR0ZS0VsHnwuujN8rceipqtmSoBGbGYsOnwnYZkst126v4Z3B8BGCEdBfeE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Nicușor Dan: De ce nu e apă caldă în București / video
- Ursul a dat iama în gospodăria lui Adrian Năstase. Prima reacție a fostului premier / foto în articol
- De ce criptomonedele sunt „un mare nu”. Mitroi (analist de investiții): E eminamente speculativ. Creșterea vine doar din achiziția altcuiva
- Mircea Badea: Atenție: Ce urmează nu e un atac la Dorian Popa! Nu, românașii nu sunt săraci deloc. Au mulți bani pentru asta!
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”