Soluția lui Dragnea pentru construirea unui tunel prin Carpați
Preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, i-a solicitat, sâmbătă, vicepremierului Liviu Dragnea să fie luată în calcul construirea unui tunel rutier prin Carpaţi, ideea care i-a venit pe când era "cocoţat" pe drumul care traversează Oituzul, iar Dragnea i-a spus că este posibil dacă "ne ajută Dumnezeu".
Solicitarea a fost făcută în cadrul comandamentului de iarnă convocat, sâmbătă, la Palatul Victoria, în momentul în care coordonatorul şedinţei, Liviu Dragnea, intra în dialog cu autorităţile locale pentru a afla care sunt problemele cauzate de ninsoare şi viscol. .
"Domnule vicepriministru, vă mulţumesc că aţi condus comandamentul cu pricepere şi am reuşit în 16 ore să ajung, ieri, de la Chişinău la Ploieşti. Am o singură rugăminte: în Planul de Dezvoltare Naţională şi Regională să facem şi noi un tunel prin Carpaţi, că m-am cocoţat prin Oituz, aseară târziu, şi mi-am dat seama că la câţi mineri a avut ţara asta noi n-am făcut un tunel prin Carpaţi, rutier, ca să mai scurtăm drumurile astea, să mergem mai bine", i-a cerut Cosma lui Dragnea.
Vicepremierul a primit cu interes această propunere şi a precizat că Guvernul ia în calcul astfel de investiţii.
"Este prins în planul de dezvoltare.Ţara a avut mulţi mineri, domnule preşedinte, numai că în ultimii 23 de ani s-au cam risipit banii şi n-a fost o dezvoltare bazată pe planuri strategice, ştiţi foarte bine. Dacă Dumnezeu ne ajută şi rămânem sănătoşi şi la minte şi la trup, o să facem şi ce spuneţi dumneavoastră", a afirmat Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News