Data publicării:

Solicitarea de încetare a mandatului lui Mircea Diaconu, respinsă de Senat

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
mircea_diaconu
mircea_diaconu

Plenul Senatului a respins, marţi, solicitarea Agenției Naționale de Integritate privind încetarea mandatutului senatorului PNL Mircea Diaconu, ca urmare a deciziei definitive a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru încetarea mandatului lui Diaconu s-au exprimat, prin vot secret electronic, 23 de senatori, în timp ce 32 s-au exprimat împotriva acestui demers, iar alţi 10 s-au abţinut.

Luni, senatorii au amânat pentru următoarea zi luarea unei decizii privind constatarea încetării mandatului de senator al liberalului Mircea Diaconu, după ce programul de lucru a fost depăşit în urma numeroaselor intervenţii, fie laudative fie purtate în contradictoriu.

După aproape două ore de discuţii, preşedintele de şedinţă, Dan Radu Ruşanu, a anunţat suspendarea şedinţei, fără a se da un vot privind punctul de vedere al Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări cu privire la o situaţie de incompatibilitate a senatorului PNL Mircea Diaconu.

În intervenţia sa, Mircea Diaconu (PNL) a subliniat că, aşa cum a constat Curtea de Apel, el a fost de bună credinţă şi a procedat legal atunci când s-a adresat pentru un punct de vedere Senatului, respectiv Comisiei juridice din această Cameră legislativă.

"Veţi hotărî cum veţi crede de cuviință, dar mi-ar plăcea, aş fi încântat dacă, aşa cum multă lume din ţara aceasta îşi doreşte o Românie în picioare, îmi doresc şi un Senat tot în picioare", le-a spus el, luni, colegilor de Senat.

Consiliul Naţional de Integritate (CNI), în calitatea sa de garant al independenţei operaţionale a Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), a cerut Senatului să constatate încetarea calităţii de senator a lui Mircea Diaconu, după ce instanţa supremă a hotărât că a încălcat regimul incompatibilităţilor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel