Cetăţeanul spaniol care a lovit o femeie pe trotuar, pe Calea Victoriei, după ce care a trecut pe culoarea roşie a semaforului şi a intrat într-o maşină a SPP, avea permisul suspendat, tot pentru un accident, dar le-a prezentat poliţiştilor un alt permis eliberat de autorităţile spaniole.
Şeful Brigăzii Rutiere a Capitalei, Nicu Dragoş, a declarat, joi, pentru Mediafax, că cetăţeanul spaniol fusese implicat ]n accidentarea unui motociclist în 2010, soldat cu rănirea uşoară a unei persoane şi atunci i s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. El a precizat că bărbatului i-a fost eliberată o dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie.
"În 2011, a fost implicat în accidentul rutier de pe Calea Victoriei şi a prezentat un permis de conducere eliberat de autorităţile spaniole. Şi în acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală, pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fiindu-i reţinut permisul de conducere şi eliberându-i-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulaţie", a spus şefului Brigăzii Rutiere a Capitalei.
Comisarul şef Nicu Dragoş a adăugat că în prezent se fac cercetări pentru a se stabili cu exactitate dacă la momentul producerii accidentului rutier din 14 octombrie 2011 cetăţeanul spaniol avea dreptul să conducă autovehicule.
"Deşi, practic, carnetul de conducere se afla în posesia Poliţiei Române încă din 2010, cetăţeanul spaniol a prezentat anchetatorilor, după ce a produs accidentul din Calea Victoriei, un duplicat al carnetului de conducere, emis de autorităţile spaniole", au precizat sursele judiciare.
Purtătorul de cuvânt al Brigăzii Rutiere a Capitalei, Ioana Stancu, a declarat pentru Mediafax că din primele cercetări rezultă că accidentul a fost provocat de un cetăţean spaniol, în vârstă de 32 de ani, care nu a respectat culoarea roşie a semaforului de pe Bulevardul Dacia şi a intrat cu autoturismul Mercedes într-un BMW care circula regulamentar pe Calea Victoriei.
În urma coliziunii, cele două maşini au ajuns pe trotuarul de lângă hotelul Golden Tulip, unde autoturismul Mercedes a lovit-o pe femeie. Aceasta a fost stabilizată de un echipaj SMURD sosit la faţa locului, fiind apoi transportată la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală.
Citește și:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol