Situația politică din România, în dezbarea de miercuri a PE
Parlamentul European va dezbate în sesiune plenară timp de 40 de minute, miercuri, de la ora locală 15.00 (16.00 ora României) la Strasbourg, situația politică din România. Europarlamentarii PSD, PNL, UDMR și PDL s-au pregătit pentru discursuri, întrebări și poziții scrise. Potrivit europarlamentarilor PSD, comisarul pentru Justiție, Viviane Reding, trebuie să explice "poziţia clară de activist de partid, de membru al PDL care îl susţine necondiţionat pe Traian Băsescu".
În deschiderea sesiunii plenare de miercuri se va da citire pozițiilor informative exprimate de Comisia Europeană, reprezentată de Viviane Reding, comisarul pentru Justiţie, libertăţi fundamentale şi cetăţenie, precum şi de preşedinţia Consiliului UE.
Dezbaterea nu se va încheia cu o rezoluţie a PE, iar timpul pentru dezbatere va fi de aproximativ 30-40 de minute, în funcţie de numărul de întrebări care vor fi adresate oficialilor CE.
Din partea PDL vor lua cuvântul europarlamentarii Monica Macovei şi Cristian Preda, de la PSD vor vorbi în plen Cătălin Ivan, Corina Creţu şi Ioan Enciu, din partea PNL va lua cuvântul Norica Nicolai. Cei doi eurodeputaţi UDMR, Iuliu Winkler şi Sogor Csaba, vor adresa o intervenţie scrisă.
Cristian Preda a declarat pentru Mediafax că: "Toată vara presa internaţională a discutat despre România, au fost declaraţii ale oficialilor europeni. Este firesc ca Parlamentul European să discute despre problemele care au fost preocupante pentru opinia publică internaţională, pentru statele membre şi Comisia Europeană. Parlamentul European este cadrul instituţional în care se discută despre evenimentele politice europene".
El a amintit că delegaţia PDL a cerut o dezbatere în PE cu privire la situaţia din România după instalarea Guvernului Victor Ponta şi în 2 iulie, însă colegii de la PSD şi PNL şi-au convins atunci grupurile politice S&D şi ALDE că nu e cazul pentru o dezbatere în acest sens.
Pe de altă parte, eurodeputatul PSD Cătălin Ivan a declarat că dezbaterea în PE reprezintă o bună ocazie pentru a o întreba pe comisarul Reding "ce înţelege prin lovitură de stat şi puci parlamentar", în condiţiile în care Curtea Constituţională a României a spus că toate demersurile politice din ultimele două luni au fost constituţionale, iar referendumul a decurs legal.
"Cred că doamna Reding trebuie să ne răspundă la multe întrebări. Parlamentul European este cea mai potrivită instituţie unde să se răspundă de ce votul a 7,5 milioane de europeni, de ce votul acestor oameni nu contează absolut deloc, cum explică doamna Reding faptul că o regulă a fost impusă unui stat membru deşi nu se aplică în niciun alt stat membru, mă refer la cvorumul pentru referendum", a afirmat Ivan.
El a menţionat că e "foarte important de aflat şi cum îşi permite un înalt oficial al CE să ia atitudini cu privire la un stat membru fără să fi avut o comunicare instituţională cu autorităţile acelui stat", adăugând că Reding a avut "o poziţie clară de activist de partid, de membru al PDL care îl susţine necondiţionat pe Traian Băsescu, nu de înalt funcţionar european", iar declaraţiile ei privind lovitura de stat din România au aduse prejudicii mari de imagine, cu efecte politice şi economice.
"Noi trebuie să clarificăm în această dezbatere cine a minţit, cine a dezinformat, cine a făcut declaraţii iresponsabile şi cine a spus adevărul. E o situaţie dificilă, iar puţini pot spune cu exactitate ce s-a întâmplat în România. Noi vom spune adevărul, vom arăta unde s-au grăbit mulţi să iasă cu declaraţii. Vom încerca să îndreptăm cât vom putea din răul făcut de PDL şi de Traian Băsescu", a concluzionat Ivan.
De asemenea, eurodeputatul PNL Cristian Buşoi a declarat, pentru Mediafax, că în condiţiile în care grupul ALDE va avea cinci minute de discurs şi maxim două-trei luări de cuvânt ulterioare, nu poate să spună dacă vorbitorul Norica Nicolai se va concentra asupra unui dialog cu comisarul Reding sau asupra explicării situaţiei politice din ţară.
"Va depinde foarte mult de felul în care vor derula discuţiile, dacă colegii de la PDL vor folosi prilejul pentru a readuce în discuţie lovitura de stat şi vor ataca România şi Guvernul doar pentru a câştiga capital politic, ar putea să dăuneze", a mai afirmat eurodeputatul PNL.
Totodată, eurodeputatul UDMR Iuliu Winkler a afirmat că formaţiunea sa, care este membră a PPE alături de PDL, doreşte să evite "o dezbatere neprincipială".
"Sunt lucruri importante care trebuie spuse în legătură cu procesul democratic, cu respectarea principiului statului de drept, iar alte lucruri care ţin de amănuntele luptei politice interne, de greşelile care s-au comis, sunt mai puţin importante", a afirmat Winkler.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News