Data publicării:

Situație groaznică la Spitalul Clinic de Copii din Brașov

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Spitalul Clinic Judeţean de Copii din Braşov care deserveşte judeţele Braşov, Covasna şi Harghita, dar şi copii din alte judeţe ale ţării, are nevoie urgentă de aparatură nouă, performantă, având în vedere că o mare parte din dotarea spitalului depăşeşte 30 de ani de când este folosită, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, managerul unităţii medicale, dr. Liviu Munteanu.

Alegeri prezidentiale 2024

El a subliniat că indiferent de cât de bine pregătit este un medic, nu poate să facă nimic fără tehnica pe care ar trebui să o aibă la dispoziţie.

'Ca să înţelegeţi dimensiunea problemei v-aş ruga să faceţi un exerciţiu de imaginaţie. Încercaţi să vă realizaţi reportajul cu o cameră video veche de 30 de ani, să transmiteţi o ştire de pe un telefon cu disc, să nu aveţi în dotare laptop, telefon mobil şi internet. Sistemul sanitar este acolo, la telefonul cu disc. Noi luptăm călare cu sabia când am avea nevoie de tancuri şi rachete. În blocul operator al spitalului avem trei săli de operaţie, iar în una dintre săli nu am avut masă de operaţie până în luna ianuarie 2016, când cu ajutorul unui sponsor am putut achiziţiona această masă. Era aproape să pierdem o sumă importantă de bani din cauza birocraţiei. În altă sală de operaţie, masa pe care operăm copii în fiecare zi este din anul 1972. Am emoţii de fiecare dată că va ceda şi că voi deveni vedetă media că mi-a căzut copilul de pe masa de operaţie. Aici suntem noi şi aş putea s-o ţin tot aşa cu dotarea din acest spital', a explicat dr. Liviu Munteanu.

El a adăugat că în anul 2016 Spitalul de Copii nu are computer tomograf, o chestie minimă pentru un spital civilizat. De asemenea, spitalul are nevoie şi de instrumentar medical, dar şi de o staţie de sterilizare performantă.

'Trebuie să înţeleagă toată lumea că dacă dorim performanţă în sănătate, trebuie şi dotare şi, din fericire pentru noi, avem alături multe persoane implicate şi dedicate care ne ajută să creştem performanţa, ca şi în exemplul de azi când spitalul nostru a primit din partea Asociaţiei 'Dăruieşte Viaţă' şi a unui sponsor foarte important, un ventilator de înaltă performanţă, cu funcţionalităţi multiple, care se adresează problemelor respiratorii ale prematurului, nou-născutului, precum şi copilului mare. Este un aparat de ultimă generaţie, cu performanţe ridicate care dă şanse mari de reuşită şi vindecare pentru pacienţi', a afirmat sursa citată.

900 de copii sunt spitalizați mai mult de 48 de ore

Vicepreşedintele Asociaţiei 'Dăruieşte Viaţă', Oana Gheorghiu, a declarat că Spitalul de Copii din Braşov este unul dintre partenerii asociaţiei începând de anul trecut şi, în curând, la unitatea sanitară va fi inaugurat un alt proiect la care Asociaţia 'Dăruieşte Viaţă' lucrează în prezent.

'Credem că sistemul de sănătate are probleme de finanţare şi de gestionare a fondurilor şi cred că implicarea companiilor şi a comunităţilor este mai mult decât binevenită. Trebuie să punem umărul pentru că sunt spitale unde ne tratăm atât noi, cât şi copiii noştri', a precizat Oana Gheorghiu.

Spitalul Clinic de Copii Braşov acordă lunar servicii medicale unui număr de aproximativ 900 de copii, care sunt spitalizaţi mai mult de 48 de ore, precum şi altor câteva sute care rămân în spital o zi, fiind vorba de cazuri uşoare.

'Am ajuns să fim un spital clinic de urgenţă, un spital regional, şi suntem acreditaţi recent de Agenţia Naţională de Management şi Calitate în Sănătate. Tratăm copii din trei judeţe - Braşov, Covasna şi Harghita, dar fiind într-o zonă turistică, ne adresăm pacienţilor din toată ţara. Am acordat îngrijiri medicale şi unor copii din Anglia, SUA, Canada, Italia, Suedia care s-au aflat în judeţ cu diferite ocazii', a mai spus dr. Liviu Munteanu.

Acesta a mai punctat faptul că unitatea medicală are proiecte pregătite pentru accesarea a 10 milioane de euro din fonduri europene pentru dotarea spitalului, la care se adaugă şi finanţarea pe care o primeşte de la Consiliul Judeţean (CJ), în subordinea căruia se află unitatea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel