Situație dramatică. Zeci de persoane au fost evacuate. Raed Arafat: "Populația ar trebui să se implice"
Zeci de persoane din mai multe localități din Teleorman au fost evacuate. Alte câteva zeci sunt izolate. Ploile torențiale și lipsa digurilor au dus la revărsarea râurilor. 1600 de hectare, sute de curți și mulți kilometri de drumuri sunt afectate.
În judeţul Teleorman precipitaţiile au atins debite de peste 55 de litri pe metrul pătrat, iar cotele mai multor ape s-au apropiat foarte mult de maximele istorice înregistrate în anul 2005. Au fost inundate localităţile Tătărăştii de Sus, Tătărăştii de Jos, Necşeşti, Ciolăneşti, Beuca, Dideşti, Balaci, Dobroteşti, Siliştea-Gumeşti, unde apa a intrat în sute de gospodării.
Evacuați și izolați
Potrivit unui bilanţ al ISU Teleorman, duminică dimineaţă, ofiţerii şi subofiţerii care au intervenit cu bărci pneumatice salvaseră din calea apelor şase persoane, între care trei copii, şi evacuaseră alţi 43 de oameni care au fost nevoiţi să-şi părăsească gospodăriile inundate şi să plece la rude. În plus, 34 de persoane sunt izolate în comuna Beuca, satul Beuca, după ce pârâul Burdea s-a revărsat într-o zonă neîndiguită dar şi din cauza inundaţiilor provocate de scurgerile de pe versanţi. Peste 700 de animale au fost scoase din curţile şi anexele inundate şi duse în alte gospodării, scrie Antena 3.
În comunele afectate din Teleorman sunt inundate 39 de case, 102 anexe gospodăreşti, 308 curţi şi o bază sportivă.
Cele mai întinse suprafeţe de terenuri au fost inundate în comunele Tătărăştii de Sus şi Tătărăştii de Jos, ca urmare a revărsării apelor râului Teleorman. Cele mai multe curţi au fost inundate în comuna Ciolăneşti, unde râul Câinelui s-a revărsat într-o zonă neîndiguită.
Raed Arafat a spus, la Antena 3, că "populația ar trebui să se implice, este normal să există voluntari pentru astfel de situații, în viitor ar trebui să ne gândim chiar la un corp de voluntari al ISU".
VEZI și: Alertă de inundații. A fost instituit COD ROȘU
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)