Data publicării:

Sistemul de raportare a stocurilor de medicamente, digitalizat

Autor: Ion Voicu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Ministerul Sănătății a demarat procedura pentru digitalizarea  sistemului de raportare a stocurilor de medicamente, reformă majoră finanțată prin PNRR.

Investiția se ridică la peste 200.000 de euro, bani din PNRR și se realizează în parteneriat cu Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Implementarea proiectului presupune crearea unei baze de date care va cuprinde toate informațiile referitoare la medicamentele comercializate în România, de la autorizarea acestora, până la eliberarea către pacienți. Tot în cadrul proiectului se va dezvolta un sistem integrat de management al medicamentelor autorizate de punere pe piața din România, care implică interoperabilitatea tuturor sistemelor informatice de la nivel național într-o soluție unică e-Sănătate.

Obiectivele proiectului sunt: identificarea nevoii reale de medicamente, elaborarea de politici în domeniul medicamentelor, interoperabilitatea bazelor de date, corecția prețurilor, digitalizarea procesului de autorizare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel