Data publicării:

Sinucidere în grup la Călărași. Comisarul-șef (r) Untaru: E un război civil al minților obosite, al nesiguranței zilei de mâine

Autor: Andrada Oana | Categorie: Stiri
WhatsApp
Fotografie creată de Anna Rye, de la Pexels
Fotografie creată de Anna Rye, de la Pexels

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a atras atenția, după cazul "sinuciderii în grup de la Călărași", asupra unor elemente importante, punând în oglindă acest eveniment cu cel de la Brașov, unde o femeie, ofițer de poliție, și-a pus capăt zilelor împușcându-se în cap cu arma din dotare. 

Vineri, 7 ianuarie, două femei și un bărbat, doi soți și mama unuia dintre ei, s-au aruncat în brațul Borcea al Dunării, la Călărași. Femeile au murit, iar bărbatul a ajuns la spital. 

Cei trei locuiau pe străzi de circa trei ani și, în 2017, au mai avut o tentativă de sinucidere, conform celor spuse de Marin Badea la Antena 3. Atunci, au consumat o substanță toxică și s-au aruncat în apele Dunării. 

Ei au locuit într-o garsonieră, dar din cauza acumulării unor datorii mari la utilități, aceasta a fost scoasă la vânzare. Au primit în cele din urmă o locuință socială și, tot pentru neplata utilităților, au ajuns să fie evacuați.

Primarul din Călărași, Marius Dulce, a precizat la Antena 3 că "i-am lăsat să stea pe bancă, nu acceptau să fie luați. Nu făceau răutăți, nu agresau pe nimeni. Au stat în stradă pentru că nu au vrut să primească niciun fel de ajutor."

Untaru: Este o radiografie a societății la nivel de jos

 

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a afirmat pentru DC News, referitor la acest caz, că "este, de fapt, o radiografie a societății la nivel de jos. Probabil era nivelul de disperare atât de mare încât n-au mai găsit soluții."

Aveau cei trei discernământ când au decis să se sinucidă? Mihai Untaru a subliniat că "vorbim de discernământ când sunt situații de normalitate. Când vorbim de oameni ajunși la un anumit prag de sărăcie, de disperare, noțiunea de discernământ începe să fie altfel. Ei au o lume a lor, un mod al lor de a gândi. Când discutăm de infracțiuni sau de suicid, cum a fost și cazul de la Brașov, vorbim de fapt de niște limite la care e foarte greu să aduci în discuție noțiunea de discernământ. Creierul nu mai percepe."

"Nimeni nu a găsit o explicație reală. Fiecare psiholog are modul lui de a interpreta momentul de suicid. E un prag de cădere al rațiunii în care soluția înseamnă iresponsabilitate. Suicidul este, în fond, iresponsabilitate.", a adăugat Mihai Untaru.

Comisarul-șef (r) Mihai Untaru a declarat apoi că, prin discuții de acest gen în mass-media după cazurile de suicid, "încercăm să judecăm ceea ce la ei se numește fractură de logică", dar "la o fractură de logică nu ai element identificabil. Niciunul nu poate ști ce a fost în mințile lor la momentul zero."

Sinuciderea de la Brașov și cea de la Călărași, cazuri în oglindă 

 

În acest sens, comisarul-șef (r) Mihai Untaru a amintit și de cazul de la Brașov, unde o femeie în vârstă de 29 de ani, ofițer de poliție în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Brașov, s-a împușcat în cap cu arma din dotare, în timp ce se afla în propria locuință, chiar de ziua ei de naștere, pe 31 decembrie 2021. Era căsătorită de câteva luni și, înainte de a-și pune capăt zilelor, ar fi avut o ceartă cu soțul. 

"Vorbim de un om care avea responsabilități, avea un background, o situația familială - bună sau rea, o avea, casă, mașină, frigiderul plin.", a punctat Mihai Untaru.

"Iată două situații în oglindă", a spus el apoi, făcând referire la cele două cazuri.

"Pot fi o sută de interpretări, dar ca să ajungi ofițer, trebuie să treci prin niște experiențe de viață, să stăpânești niște lucruri, să înțelegi niște lucruri. Despre - de ce un om "normal" a ajuns la genul de anormalitate în care să-și pună pistolul la cap - putem vorbi, dar ce a fost în spate, n-o să știm niciodată cu exactitate.", a continuat el. 

Așadar, în cazul expus la începutul acestui articol avem "niște oameni proveniți din pătura de jos a societății, ajunși la pragul disperării", care au luat aceeași decizie ca polițista de la Brașov. "În cu totul și cu totul alte condiții, dar prin fractură de logică... aceeași decizie!" 

Poți să discuți cu un om, să ți se pară "normal", extraordinar, iar la 10 minute după el să se sinucidă

 

"Orice evaluare, orice testare e egală cu zero.", a atras atenția Mihai Untaru. Comisarul-șef (r) a explicat că "poți să discuți cu un om, să ai o discuție normală, extraordinară cu el și peste 10 minute să ia arma, să și-o pună la cap sau să se arunce în fața trenului."

"E un război civil al minților obosite, al nesiguranței zilei de mâine, al unei societăți care nu găsește echilibrul. Tot într-un soi de război civil suntem, dar cu noi!", a mai spus Mihai Untaru pentru DC News, vorbind și despre numărul cazurilor de sinucideri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel