Data publicării:

Sindicatul Europol: MAI va rechema pensionarii în activitate

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Sindicatul Europol afirmă, într-un comunicat, că MAI va rechema pensionarii în activitate, din cauza valului de refugiați din Ucraina.

Alegeri prezidentiale 2024

"Așa cum v-am informat într-un comunicat anterior, fluxul enorm de refugiați care tranzitează frontierele de stat de la granițele cu Republica Moldova și Ucraina a generat o serie de probleme în ceea ce privește capacitatea operațională a MAI-ului în gestionarea acestei crize prin raportare la deficitul de personal, cu atât mai mult cu cât cetățenii ucrainieni care au fugit din calea războiului se vor stabili temporar pe teritoriul țării noastre.

Astfel, după zeci de ani în care segmentul stradal a avut de suferit în contextul asigurării uni climat corespunzător de ordine și siguranță publică din cauza lipsei unei politici constructive care să asigure o predictibilitate a necesarului de forțe, reprezentanții MAI se văd nevoiți să apeleze la experiența și expertiza polițiștilor și militarilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu ori care au trecut în rezervă, precizează sindicatul Europol într-un comunicat.

"Astfel, la data de 18 martie 2022 la nivelul Direcției Generale Management Resurse Umane din cadrul MAI a fost stabilit mecanismul de punere în aplicare a prevederilor art. II din OUG nr. 20/2022 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru stabilirea unor măsuri de sprijin și asistență umanitară.

ART. II 

(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și până la încetarea situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina, dar nu mai mult de 3 ani, Ministerul Afacerilor Interne poate rechema în activitate/reîncadra, fără concurs, la nevoie, pe durată determinată de un an, cu acordul acestora, cadre militare/polițiști care au trecut în rezervă/cărora le-au încetat raporturile de serviciu.

(2) Perioada de un an, prevăzută la alin. (1), poate fi prelungită anual, în condițiile legii, cu acordul cadrului militar/polițistului rechemat în activitate/reîncadrat pentru o durată determinată, ce nu poate depăși 90 de zile de la data încetării situației care generează un aflux masiv de persoane din Ucraina.

Astfel, conform adresei DGMRU cu nr. 328334/18.03.2022, rechemarea în activitate/reîncadrarea, fără concurs, a cadrelor militare/polițiștilor se va putea realiza în mai multe etape, astfel:

1. Formularea propunerii de aprobare a inițierii procedurii de ocupare la nivelul structurilor MAI interesate, a posturilor vacante fără concurs, pe baza unei analize care va avea în vedere obiectivul general al reducerii deficitului de personal de la nivelul unităților.

Aprobarea inițierii procedurii de ocupare a posturilor vacante, fără concurs, se realizează de către ministrul afacerilor interne, la propunerea șefilor unităților aparatului central al MAI, sau după caz, a inspectorului general/similar, pentru posturile vacante din cadrul inspectoratului general/similar și unitățile subordonate acestuia.

2. După obținerea aprobării, în vederea identificării persoanelor care pot ocupa prin rechemare în activitate/reîncadrare, fără concurs, posturile vacante pretabile, unitatea în care sunt prevăzute posturile vacante, prin grija structurii care gestionează activitatea de resurse umane, postează pe pagina de internet a unității sau a eșalonului superior ori, dacă aceasta nu există ori nu este operațională, în presa scrisă, anunțul privind demararea procedurii de ocupare posturilor vacante, care conține:

a. denumirea posturilor;

b. cerințele de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și condițiile și criteriile specifice incidente instituțiilor rechemării în activitate, respectiv a reîncadrării în poliție, prevăzute de Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, de Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și de actele normative subsecvent acestora;

c. actele solicitate pentru constituirea dosarului de recrutare, data limită până la care se pot depune acestea;

d. alte informații apreciate ca fiind necesare.

Pe scurt, șefii unităților teritoriale subordonate MAI care desfășoară activități specifice domeniilor migrație și azil, situații de urgență și ordine și siguranță publică, vor efectua o analiză ce vizează reducerea deficitului de personal pe care o vor supune aprobării ministrului afacerilor interne, sau după caz, inspectorului general, iar după obținerea acestei aprobări se vor ocupa de postarea pe pagina de internet a unității sau în presa scrisă anunțul privind demararea procedurii de ocupare a posturilor vacante.

3. Ulterior acestor activități, persoanele interesate de ocuparea posturilor vacante vor efectua următoarele demersuri:

a. depun un dosar al cărui conținut este stabilit de legislația specifică incidență categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi ocupate posturile vacante și care se aplică în mod corespunzător;

b. susțin procedurile specifice de recrutare aplicabile categoriei de personal respective și care se aplică în mod corespunzător.

4. Pentru fundamentarea decizie privind încadrarea posturilor, șeful unității în care sunt prevăzute posturile vacante desemnează o comisie formată dintr-un număr impar de membri, care are următoarele atribuții:

a. verifică îndeplinirea cerințelor de ocupare stabilite în fișele posturilor, precum și a condițiilor legale și criteriilor specifice prevăzute de statutele profesionale, precum și de actele normative specifice domeniului de activitate;

b. semnează procesul-verbal care conține concluziile procedurii parcurse și îl prezintă șefului unității, în vederea luării deciziei cu privire la persoanele care vor ocupa posturile.

5. Persoanele identificate care îndeplinesc cerințele de ocupare stabilite în fișele posturilor, condițiile legale și criteriile specifice domeniului de activitate, aplicabile categoriei de personal cu care sunt prevăzute a fi încadrate posturile vacante și și-au exprimat acordul, se recheamă în activitate/reîncadrează prin act administrativ emis potrivit competențelor de gestionare resurselor umane.

Rămâne de văzut dacă drepturile de pensie pentru cei ce își doresc să revină în sprijinul comunității vor suporta sau nu modificări,  în contextul în care state din Uniunea Europeană manifestă un interes deosebit pentru menținerea în activitate a polițiștilor și militarilor ce au dobândit experiență și expertiză, venind chiar cu măsuri privind acordarea unor bonusuri salariale pentru a-i stimula să rămână în sistem cât mai mult cu putință.

Viitorul ne aparține!

Echipa Sindicatului Europol"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel