Simion Hăncescu și Marius Nistor au spus că greva continuă. Solicitările lor rămân aceleași: majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare și emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic).
„Mesajul colegilor care sunt în grevă este clar:
Greva continuă!
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ și Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET”, în urma consultării organizațiilor sindicale afiliate, au decis să nu semneze niciun acord, fie el și unul girat de Președintele României.
Mesajul colegilor a fost clar: am mai semnat acorduri care nu au fost respectate. Avem nevoie de majorări, nu de prime/vouchere. Acordul trebuie să-l facă doar clasa politică și, în urma acestui acord, să se adopte un act normativ pentru majorarea imediată a salariilor.
Menționăm că solicitările noastre au rămas aceleași:
Majorare salarială de 25% până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unitare;
Emiterea unei ordonanțe de urgență, prin care să se garanteze că, în noua lege a salarizării, salariul profesorului debutant este egal cu cel puţin salariul mediu brut pe economie (salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic)”, au transmis Simion Hăncescu și Marius Nistor.
Iohannis, consultări cu liderii coaliției de guvernare pe tema grevei profesorilor
Preşedintele Klaus Iohannis i-a invitat, miercuri, la ora 12.00, pe liderii coaliţiei de guvernare la consultări pe tema grevei din Educaţie, a informat Administraţia Prezidenţială.
Marţi, Klaus Iohannis s-a întâlnit cu o delegaţie a liderilor sindicatelor din Educaţie.
Preşedintele şi-a exprimat, la întâlnirea cu aceştia, disponibilitatea de a garanta, ca mediator, încheierea unui acord politic pentru rezolvarea revendicărilor salariale, a informat Administraţia Prezidenţială.
VEZI ȘI: Răspuns la întrebarea „Ce se tot vaită profesorii? Unii dintre noi nu avem nici măcar 2.500 lei, cât câștigă un debutant, și nu ne plângem atât” - https://www.dcnews.ro/raspuns-la-intrebarea-ce-se-tot-vaita-profesorii-unii-dintre-noi-nu-avem-nici-macar-2-500-lei-cat-castiga-un-debutant-si-tot-nu-ne-plangem-atat_917626.html
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Motivul pentru care testele PISA nu sunt relevante pentru România. Marian Staș, coordonator de programe educaționale: Analfabetismul logic e problema