Data publicării:

Sindicaliştii din agricultură vor protesta în stradă, în septembrie, faţă de evaziunea la alcool

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp
agriculorii organizează proteste în toamnă
agriculorii organizează proteste în toamnă

Alegeri prezidentiale 2024

Preşedintele Agrostar,  Ştefan Nicolae, a precizat că Sindicaliştii din agricultură vor protesta, în septembrie, în faţa sediilor Guvernului şi Parlamentului faţă de evaziunea fiscală din sectorul băuturilor alcoolice.

"Agrostar, prin cele zece federaţii ale sale, va protesta faţă de evaziunea din domeniul alcoolului prin acţiuni în stradă şi va face expoziţii cu băuturi falsificate la poarta Guvernului şi a Parlamentului", a spus Ştefan, citat de Mediafax.

El a adăugat că acţiunile de stradă vor avea loc chiar dacă în septembrie va începe campania agricolă de toamnă.

"Avem datoria să ne apărăm locurile de muncă", a mai spus Ştefan.

În aceeaşi conferinţă de presă patronatul din industria alcoolului GARANT a acuzat mai multe instituţii ale statului de complicitate la evaziune fiscală în domeniul băuturilor spirtoase şi a susţinut că urmare a practicilor ilegale comerţul fiscalizat a ajuns în pragul falimentului.

Potrivit GARANT, evaziunea din domeniul alcoolului este estimată la circa 400 de milioane de euro, dintre care 250 milioane de euro doar în domeniul spirtoaselor, iar peste 7.000 de persoane din industria băuturilor alcoolice şi-au pierdut locurile de muncă anul trecut, pentru că zeci de mii de firme mici şi mijlocii au lucrat la jumătate din capacitate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel