Data publicării:

Sindicaliștii, la PROTESTE, chiar dacă s-au înțeles cu Tudose

Autor: Irina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp

Liderul SNLP, Ștefan Teoroc, a declarat că datele problemei se schimbă după discuția cu Mihai Tudose. 

Deși preşedintele Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Penitenciare (SNLP), Ştefan Teoroc, a precizat că premierul a fost receptiv la revendicări, a afirmat că protestul programat pentru săptămâna viitoare rămâne valabil pentru moment.

”Se schimbă parametrii problemei, având în vedere că primul-ministru a fost destul de tranşant, dar în primul rând receptiv” a susținut Ștefan Teoroc. 

Revendicările se referă la majorarea salariilor, la posturi și statutul special. 

”Pe partea de salarii avem un accept clar de a se îndrepta această inechitate cu majorarea acordată în structura de apărare cu excepţia penitenciarelor. Urmează să se analizeze exact data de la care se va pune în aplicare majorarera şi pentru penitenciare”, a spus liderul sindical. 

[citeste si]

În privința statutului, premierul a fost ferm: ”Ştim că acum ne denumim funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, cuvinte pe care, de obicei, inclusiv mass-media, dar şi opinia publică le schimbă într-un singur cuvânt - gardian, care pentru noi este peiorativ. Privind posturile, premierul a fost de acord că trebuie făcut un material, noi spunem că prin HG trebuie să se schimbe cele 15.000 de posturi în 20.000”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel