SIMONA HALEP - WIM FISSETTE: Gest bizar al belgianului după despărțirea de românca de pe locul 3 WTA
După despărțirea de Wim Fissette, Simona Halep a dezvăluit un lucru surprinzător despre fostul său antrenor belgian.
Românca de pe locul 3 WTA a declarat că i-a dat un mesaj belgianului, în care i-a mulțumit pentru colaborare, însă acesta nu i-a răspuns.
"În primul rând vreau să spun că eu am fost un produs sută la sută românesc! Am repetat acest lucru de multe ori, dar vreau să fie clar, pentru că eu am lucrat numai cu români, până anul acesta, în februarie, când am început să lucrez cu un belgian, cu Wim Fissette, cu care am întrerupt colaborarea.
A fost un an foarte bun cu el, m-a ajutat din multe puncte de vedere, am făcut rezultate foarte bune împreună, îi doresc să urce cât mai mult ca antrenor, să aibă succes și când ne întâlnim la turnee să fim la fel ca înainte, pentru că nu am nimic negativ cu el", a spus Simona Halep, duminică, în emisiunea "După 20 de ani", de la PRO Tv, moment în care moderatorul a intervenit:
"El ce ți-a urat de 'la revedere'?"
"Chiar trebuie să spun? Eu i-am dat mesaj și i-am mulțumit și el nu mi-a dat înapoi, deocamdată, să vedem", a răspuns Simona Halep.
Vezi și: Simona Halep a dezvăluit de ce a renunțat la Wim Fissette
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News