Data publicării:

Simona Halep, victorie Wimbledon: ''Nu e ușor să câștigi după un Grand Slam''

Autor: Bianca Ştefan | Categorie: Sport
WhatsApp
Simona Halep
Simona Halep

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, marţi, pe japoneza Kurumi Nara și s-a calificat în turul al doilea al turneului de la Wimbledon. Românca a declarat că nu i-a fost ușor să câștige după ce s-a impus la un Grand Slam.  

"A fost o mare provocare pentru mine să vin aici şi să câştig în primul tur. Nu e uşor niciodată să câştigi după ce te impui la un Grand Slam. M-am simţit ok, nu am vrut să mă gândesc prea mult că nu am meciuri pe iarbă. Cred că am suficientă putere astfel încât să îmi ajustez jocul la ceea ce se cere pe iarbă. Sunt foarte fericită că am câştigat în primul tur", a declarat Halep, potrivit news.ro.

Simona Halep, locul I WTA, a învins-o, marţi, cu scorul de 6-2, 6-4, pe japoneza Kurumi Nara, locul 100 WTA, calificându-se în turul al doilea al turneului de la Wimbledon.

În faza următoare, Halep va evolua cu chinezoaica Saisai Zheng, locul 126 WTA, care a trecut pentru prima dată în turul al doilea la Wimbledon, după ce a dispus, cu 6-3, 4-6, 6-1, de compatrioata ei Qiang Wang, locul 70 WTA.

Halep a învins-o pe Zheng în 2015, în semifinalele turneului de la Shenzhen, cu scorul 6-2, 6-3, în singura lor întâlnire.

Prin calificarea în turul al doilea, Halep şi-a asigurat un premiu de 63.000 de lire sterline (aproximativ 71.000 de euro) şi 70 de puncte WTA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel