Data actualizării:
Data publicării:

Simona Halep, statistică îngrijorătoare prezentată de WTA. Care sunt punctele slabe ale româncei

Autor: DCNews Team | Categorie: Sport
WhatsApp

Simona Halep a câştigat două turnee în acest an, la Shenzen şi la Dubai. Românca este singura jucătoare din circuitul WTA care şi-a adjudecat două titluri în 2015, dar, chiar și așa, nu totul este perfect în jocul ei.

Citește și: Halep, nominalizată de WTA "Jucătoarea lunii". Intră și votează

Site-ul WTA a realizat o statistică în care Simona Halep nu excelează. Serviciul este principala problemă a româncei, care ocupă locul 9 la punctele câştigate pe al doilea serviciu (50,6%), dar are dificultăți şi la game-urile adjudecate pe propriul serviciu (76%).

La capitolul break-uri reuşite, Simona Halep este a patra jucătoare din circuit, cu 48,6%, fiind depăşită doar de Maria Sharapova, Sara Errani şi Anna Schmiedlova, iar în spatele acestora, pe locul 10, se află Irina Begu, cu 43,9%.

Nici aşii nu sunt un punct forte pentru sportiva noastră, care nu a reușit să intre în top 10 la acest capitol. Nici la punctele câştigate pe primul sau al doilea serviciu Simona nu se află în primele 10 jucătoare.

Un alt capitol unde numărul 3 WTA stă bine este cel al punctelor câştigate pe primul serviciu al adversarei, unde ocupă locul 6, cu 41,5%. Şi Irina Begu a intrat în acest top şi este pe poziţia a opta, cu 41,2%, scrie gsp.ro.

Vezi și: Simona Halep, prima reacție cu privire la presupusul iubit

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel