Simona Halep, spectator de lux la meciul de deschidere de la Turneul Campioanelor
Simona Halep (5 WTA) a fost surprinsă de camerele TV în tribunele arenei din Shenzhen, duminică, la meciul inaugural de la Turneul Campioanelor, dintre Naomi Osaka (3 WTA) și Petra Kvitova (6 WTA).
În imaginile prezentate de camerele TV, Simona Halep se află alături de Darren Cahill, antrenor cu care a reluat colaborarea cu sportiva din România.
La ora transmiterii acestei știri, Naomi Osaka și Petra Kvitova se înfruntă în primul meci din grupa roșie a Turneului Campioanelor. Cele două se află la egalitate de seturi, scor 1-1, scrie mediafax.
Simona Halep va debuta luni la Turneul din Campioanelor. În primul meci, constănțeanca o va întâlni pe Bianca Andreescu (4 WTA). Din grupa mov mai fac parte Elina Svitolina și Karolina Pliskova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News