Simona Halep s-a întors în România. Replici pe aeroport
Simona Halep a declarat, vineri după-amiază, pe Aeroportul Henri Coandă, că această ediţie a turneului de la Roland Garros nu este o dezamăgire pentru ea, dar s-a arătat agasată de întrebările ziariștilor.
"A fost cu totul şi cu totul altceva (n.r. - faţă de ediţia trecută a turneului de la Roland Garros), o altă atmosferă şi alte gânduri atunci când am început turneul. Nu a fost de vină nimic, nici vremea, nimic. A fost la fel pentru toată lumea. Am avut o zi mai slabă şi nu am reuşit să câştig. Nu a fost o dezamăgire această ediţie, un sfert de finală la un Grand Slam este un rezultat foarte bun. Sunt foarte bine mental şi chiar mă simt fericită. Acum, ce spun alţii nu contează. A fost o plăcere să fiu la Roland Garros din poziţia de câştigătoare a ediţiei precedente şi poate în viitor se va mai întâmpla. Oricum, nu a fost o presiune asta. Nu s-a schimbat nimic, toată lumea mă apreciază la fel. Le mulţumesc pentru toată susţinerea şi eu sunt foarte bucuroasă de tot ceea ce se întâmplă. Şi sunt foarte pozitivă că sunt sănătoasă şi pot să joc tenis în continuare", a spus ea.
Tot la declarațiile de pe aeroport, Simona Halep a fost deranjată de faptul că a fost întrebată dacă strategia a fost gândită pentru Wimbledon. A răspuns pe un ton agresiv. ”Sunt niște întrebări...cine a spus asta? OK. Următorul obiectiv pentru mine este Wimbledonul. Fiecare turneu este obiectivul meu și atunci când mă duc sa joc la un turneu, joc 100%", a declarat Halep.
Întrebată dacă va relua colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill, Halep a răspuns: "Nu ştiu cine spune de o nouă colaborare cu Darren, iar dacă nu spun eu înseamnă că nu e adevărat. Atunci când va avea loc o schimbare o să vă anunţ. Antrenorul actual (n.r. - Daniel Dobre) rămâne alături de mine în continuare".
Simona a mai avut o astfel de reacție de supăarre și în aprilie, când a revenit în România după retragerea de la turneul de la Stuttgart.
Câştigătoarea ediţiei 2018 a turneului de la Roland Garros, Simona Halep, a fost învinsă, joi, de americanca Amanda Anisimova (17 ani), cu scorul de 6-2, 6-4, în sferturile de finală ale turneului parizian.
Citește și:
Finala Roland Garros 2019 fără Simona Halep. Barty - Vondrusova | Cine este favorita
Anchetă WTA - Simona Halep, un nou premiu de frumusețe - VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News