Simona Halep, primele declaraţii după victoria de la Miami, cu Caroline Garcia
Simona Halep a făcut primele declaraţii după meciul cu Caroline Garcia de la turneul de la Miami şi a recunoscut unde a greşit.
"Am jucat de multe ori împotriva ei şi totdeauna mă aştept la un meci greu, pentru că serveşte super-bine şi este foarte greu să returnezi. Serviciul meu nu a fost foarte puternic astăzi, aşa că am fost sub presiune tot meciul. Dar în setul al doilea, m-am relaxat un pic, am schimbat tactica, am făcut-o să se mişte mai mult către lovitura de dreapta şi ea a început să greşescă mai mult, iar astfel am căpătat încrederea că pot reveni. Eu nu am jucat de la Melbourne şi pare că nu pot sămi găsesc ritmul foarte uşor. De asemenea, m-a deranjat umărul, aşa că o să încerc să dau tot ce am mai bun la fiecare meci. Sunt aici să mă bucur cât mai mult şi să încerc să câştig fiecare meci pe care-l joc. Acesta este obiectivul meu", a declarat Halep, la interviul de pe teren, conform Adevărul.
Viitoarea adversară a româncei la Miami va fi Anastasia Sevastova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News