Simona Halep o înfruntă pe chinezoaica Shuai Zhang în turul doi la Toronto
Simona Halep, locul 15 WTA, o va întâlni pe sportiva chineză Shuai Zhang, numărul 45 mondial, în turul doi al turneului de categorie WTA 1000 de la Toronto.
Simona Halep şi Shuai Zhang s-au mai confruntat de 5 ori. În trei partide s-a impus Halep. Ultima dată, cele două sportive s-au întâlnit la Madrid, în anul 2022, meci în care s-a impus Simona Halep cu scorul de 6-2, 6-3.
Halep, mesaj după victoria cu Vekic: Nu e vorba despre rezultat
Simona Halep a avut un mesaj pentru Patrick Mouratoglou după victoria din primul tur de la WTA Toronto.
"A fost o primire foarte călduroasă la Toronto, este mereu o plăcere să joc aici. Sunt foarte fericită să revin în Canada și sunt foarte mulțumită de modul în care am jucat astăzi.
Modul în care am jucat îmi crește încrederea. Nu e vorba despre rezultat, ci despre modul în care am jucat, am fost mai agresivă, am jucat rapid. Astea sunt obiectivele mele și caut să le pun în aplicare zi de zi.
Sper că l-am făcut mândru pe Patrick (Mouratoglou) după acest meci. Ultimul meu meci n-a fost prea bun. Sunt sigură că este fericit de modul în care am jucat. Am vorbit cu el înainte de meci și am făcut tot ce mi-a spus", a spus Simona Halep, conform Digisport.
Halep a învins-o pe Donna Vekic în două seturi, scor 6-0, 6-2, în primul tur de la WTA Toronto.
Ţiriac ştie principala problemă a Simonei Halep: Nu are o bază. Practic, nu ştiu ce fel de strategii mai are
Acesta pune lipsa de rezultate pe problemele de ordin fizic ale Simonei.
"N-aș vrea să vorbesc mult despre Simona, pentru că ea are viața ei, a făcut lucruri extraordinare, e o femeie tânără. Nu pot s-o compar cu Nadal, pentru că e un pic diferită treaba...să aibă grijă de fizic, că de acolo i se trage absolut tot ce i se trage! Nu pot să am o părere calificată, pentru că n-am văzut-o cum arată fizic, n-am văzut nici cum arată tehnic în momentul de față. Practic, nu știu ce fel de strategii mai are în jocul ei, unde stă pe teren, cum se găsește.
Și apoi, cu tot respectul, Simona nu are jocuri! În ultimii doi ani, ea a jucat 10-15% din întâlnirile pe care trebuia să le joace. De asta îi e greu, nu are o bază. Din nou, numai talentul își spune cuvântul la Simona.
O mai spun o dată. La 30 de ani, ea a făcut minuni. Dacă cineva o lua la 14 ani și o antrena ca lumea, probabil că făcea minuni înmulțite cu 3”, a declarat Ion Ţiriac, pentru Gazeta Sporturilor. Vezi articolul aici!
Citește și - Serena Williams, cea mai de succes jucătoare din istoria tenisului, lasă de înțeles că s-ar putea retrage din cariera sportivă
Serena Williams a câștigat luni primul meci după mai bine de un an, înainte de a oferi indicii, la finalul conferinței de presă despre retragerea din sportul care a consacrat-o.
Este începutul sfârșitului uneia dintre cele mai importante cariere ale tenisului - masculin sau feminin - și Williams admite că s-ar putea retrage în curând.
„Presupun că este o luminiţă la capătul tunelului şi mă apropii de ea. Îmi doresc foarte mult să ajung la lumină. Iubesc să joc, este grozav, dar nu o voi putea face pentru mult timp”, a declarat Serena Williams.
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la Toronto, dotat cu premii totale de 2.527.250 de dolari, 6-3, 6-4 cu spaniola Nuria Parrizas Diaz (57 WTA), luni, în timp ce sora sa mai mare, Venus Williams, a suferit o înfrângere.
Serena, care a fost învinsă în primul tur la Wimbledon de franţuzoaica Harmony Tan, pe 28 iunie, a suferit în faţa jucătoarei iberice, dar în cele din urmă a reuşit să obţină victoria după aproape două ore de joc (1 h 57 min).
Williams, câştigătoarea a 23 de titluri de Mare Şlem, a obţinut prima sa victorie din data de 4 iunie 2021, când se impunea în turul al treilea la Roland Garros.
Fostul lider mondial se află acum pe locul 407 în lume şi va juca în turul secund cu învingătoarea dintre elveţianca Belinda Bencic şi cehoaica Tereza Martincova.
Venus Williams (42 ani), ajunsă pe locul 1.556 în clasamentul WTA, a fost întrecută de elveţianca Jil Teichmann cu 6-2, 6-3. Ultima ei victorie datează din 2021, când o învingea pe Mihaela Buzărnescu în primul tur la Wimbledon, cu 7-5, 4-6, 6-3. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News