Data publicării:
Simona Halep, depistată pozitiv la un control antidoping. Primul mesaj al sportivei. Fusese anunţată încă de pe 7 octombrie
Anunţul a fost făcut chiar de jucătoarea română.
Cea mai bună jucătoare română de tenis, Simona Halep, a anunţat, vineri, pe Instagram, că a fost testată pozitiv la un control antidoping, la substanţa roxadustat.
"Astăzi începe cea mai grea luptă a vieţii mele, lupta pentru adevăr. Am fost informată că am fost depistată pozitiv la o substanţă numită roxadustat, într-o cantitate foarte mică. Este şocul vieţii mele.
De-a lungul carierei mele, ideea de a trişa nu mi-a trecut niciodată prin minte, pentru că este împotriva tuturor valorilor conform cărora am fost educată. Sunt extrem de confuză şi mă simt trădată, în faţa acestei situaţii nedrepte. Voi lupta până la sfârşit pentru a dovedi că nu am luat niciodată, cu bună ştiinţă, vreo substanţă interzisă şi am încredere că, mai devreme sau mai târziu, adevărul va ieşi la suprafaţă.
Nu este despre titluri sau bani. Este vorba de onoare şi despre povestea de dragoste pe care am dezvoltat-o cu tenisul în ultimii 25 de ani", a scris Halep pe Instagram.
Agenția Internațională de Integritate a Tenisului a suspendat-o provizoriu pe Simona Halep. Testul a fost realizat în timpul turneului US Open, de luna trecută.
Ce este roxadustatul
Conform Agenţiei Europene a Medicamentului, roxadustatului este substanţa activă dintr-un medicament utilizat la adulți pentru tratarea simptomelor anemiei (număr mic de globule roșii) cauzate de insuficiență renală cronică (diminuarea progresivă, pe termen lung, a capacității rinichilor de a funcționa bine).
Doza inițială se stabilește în funcție de greutatea pacientului, fiind apoi ajustată pentru a se obține și menține valori ale hemoglobinei (proteina din globulele roșii care transportă oxigenul în organism) între 10 și 12 g/dl.
Pacienții care urmează tratament cu un agent de stimulare a eritropoetinei (ESA, un medicament care stimulează producția de globule roșii) și la care valorile hemoglobinei sunt stabile nu trebuie să treacă la acest tratament decât dacă există o justificare clinică și beneficii preconizate. La acești pacienți, doza inițialăse va stabili în funcție de tipul și de doza de ESA utilizată.
Federaţia Internaţională de Integritate în Tenis a notificat-o pe Halep din 7 octombrie
”Federația Internațională de Integritate în Tenis (ITIA) confirmă că Simona Halep, jucătoarea de tenis româncă de 31 de ani, a fost suspendată temporar în baza Articolului 7.12.1 din Programul Anti-Doping din Tenis.
Federația i-a trimis jucătoarei o notificare pentru încălcarea regulamentului pe 7 octombrie, când a anunțat-o că a încălcat Articolul 2.1 din Program (prezența unei substanțe interzise în proba recoltată de la o sportivă) sau/și Articolul 2.2 (folosirea unei substanțe interzise fără permisiune).
Halep, jucătoare clasată pe locul 9 în ierarhia WTA, a oferit o mostră în timp ce concura la US Open, în august 2022. Proba a fost împărțită în două alte probe, A și B, iar analiza care a urmat a depistat că în proba A există FG-4592 (Roxadustat), care e o substanță interzisă.
Jucătoarea și-a exercitat dreptul și a cerut să fie analizată și proba B, care a confirmat cele găsite în proba A. În timp ce e suspendată provizoriu, jucătoarea nu poate concura sau participarea la evenimente de tenis organizate de forurile mondiale”, se arată în comunicatul instituţiei, conform Digisport.
Ultima mare sportivă suspendată pentru dopaj a fost Maria Sharapova, retrasă între timp
În 2016, la începutul lunii iunie, Maria Sharapova a făcut un anunț public în care mărturisea că a dat greș unui test antidoping efectuat după meciul din sferturile de finală ale Australian Open contra Serenei Williams. Testul cu pricina indica prezența substanței Meldonium, substanță care a fost interzisă de la 1 ianuarie 2016. De altfel, Sharapova a mai fost supusă unui test, pe 2 februarie, la Moscova, test care a indicat aceeași substanță.
Maria a admis rezultatele, iar un tribunal din Londra a decis să o suspende pe rusoaică timp de doi ani din circuit, luând de asemenea hotărârea ca punctele și premiul de la Australian Open să fie retrase.Într-un discurs public, Masha a descris sentința ca fiind "extrem de dură și nedreaptă" și a dezvăluit că nu știa de existența Meldoniumului pe lista substanțelor interzise, fiind convinsă de faptul că nu a intenționat nici măcar o secundă să încalce regulamentul antidoping. Din acest motiv, Sharapova a făcut imediat un apel la decizia inițială a tribunalului și a reușit să micșoreze perioada de pedeapsă, de la 24 de luni la 15.
Fără clasament, misiunea Mariei Sharapova la revenire părea una extrem de dificilă, însă organizatorii turneelor WTA au transformat revenirea rusoaicei într-o oportunitate excelentă de a produce mai mult venit din vânzarea biletelor, fapt pentru care i-au acordat campioanei din Rusia mai multe wildcarduri. Prima astfel de invitație pe tabloul principal al unui turneu important s-a întâmplat chiar la Stuttgart, pe zgura indoor din Germania. Invitații au urmat apoi și la Madrid și Roma, scrie Eurosport.
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News