Data actualizării:
Data publicării:

SIDA. Virusul HIV, ELIMINAT în premieră de cercetători

Autor: Darius Muresan | Categorie: Sanatate
WhatsApp

Cercetătorii americani au reuşit în premieră să elimine complet HIV, virusul care provoacă SIDA, din organismul unor şoareci infectaţi, însă metoda este departe de a putea fi folosită în cazul pacienților umani, potrivit unui studiu publicat în revista Nature, informează francetvinfo.fr.

Pentru acest studiu, cercetătorii de la Universitatea din Nebraska şi de la Universitatea Temple din Philadelphia au combinat două tehnologii de vârf.

Într-o primă etapă, au recurs la o formă de tratament antiretroviral cu eliberare lentă şi acţiune prelungită, numită Laser ART. A doua etapă a constat în tehnica Crispr de editare genetică.

Tratamentul Laser ART a fost administrat pe parcursul mai multor săptămâni, ţintit, pentru a determina reducerea la minimum a înmulţirii virusului, în zonele din organism considerate "rezervoare" de HIV, respectiv țesuturile unde acesta rămâne în stare latentă, precum măduva spinării și splină, informează Mediafax.

Virusul HIV, eliminat din organismul unor șoareci infectați

Ulterior, pentru a elimina și ultimele urme de HIV, cercetătorii au folosit Crispr-Cas9, o procedură de editare genetică ce permite scoaterea și înlocuirea unor părți nedorite din genom.

Scopul cercetătorilor a fost de a contracara fenomenul de reapariție a HIV. În cazul terapiilor actuale, în care se folosesc antiretrovirale, virusul rămâne în stare latentă în organism și se reactivează dacă se întrerupe tratamentul. Din acest motiv, tratamentul se administrează pe viață.

Potrivit concluziilor cercetătorilor, aceste rezultate "demonstrează că virusul poate fi eliminat total".

Însă perspectiva unui tratament pentru pacienţii umani este încă foarte îndepărtată, spun aceştia.

"Este un prim pas important, pe o cale încă lungă de parcurs pentru eradicarea virusului", au concluzionat autorii studiului.

Potrivit ONUSIDA (UNAIDS), pe plan mondial există 36,7 milioane de persoane infectate cu HIV.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel