Data publicării:
Și Ciuvică, și Șoșoacă MULȚUMIȚI de vaccinare. ”Fiecare cu legea lui, unii dintre ei mor, care e problema?”
Bogdan Chirieac și Mugur Ciuvică au dezbătut problema vaccinării voluntare și a alegerii pe care acest gest medical o implică.
”L-am auzit pe domnul Badea așa, în sinteză, cu vaccinarea. Până la urmă, de ce atâta agitație? Sunt oameni care se vaccinează. Eu m-am vaccinat, toată familia mea este vaccinată, eu nu am spus nimănui să se vaccineze, poate la două persoane, două rude, așa, prin alianță, la care țin”, a început să spună președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, în emisiunea Miercurea Neagră.
”Nici eu nu am spus cuiva să se vaccineze. Cine m-a întrebat, eu am spus că m-am vaccinat”, a completat analistul politic Bogdan Chirieac.
Nu le este frică de moarte, nu se vaccinează
”Eu chiar am insistat să se vaccineze, că am zis domnule, mai bine pentru ei, s-au vaccinat până la urmă, dar în rest eu nu am convins pe nimeni, eu m-am vaccinat. Badea are teoria asta, deci eu m-am vaccinat, de ce m-am vaccinat? Că mi-e frică să nu ajung la terapie intensivă sau să mor din cauza COVID-19. Sunt alții, Șoșoacă de exemplu, nu se vaccinează că nu îi este frică de terapie intensivă și că o omoară COVID-19. Deci amândoi suntem mulțumiți. Eu sunt mulțumit că m-am vaccinat și zic eu că am scăpat de terapie, ei nu îi este frică de terapie, că zice că nu are nicio treabă. Păi atunci fiecare pe legea lui. Singura problemă aici este că, așa cum s-a întâmplat în octombrie, vin ăia nevaccinați care ajung de 10 ori mai mult în spitale decât ăia vaccinați. Ajung în spitale, umplu spitalele, dumneavoastră dacă vreți să vă operați de... nu știu de ce să vă operați, de nimic, că văd așa că sunteți sănătos, dar vreți așa să vă faceți niște analize și vă zice veniți peste câteva luni, că nu avem loc, nevaccinații au umplut spitalele. Dar în rest unii se vaccinează, alții nu se vaccinează, care e problema? Ăia care nu se vaccinează o să moară, să zicem, unii din ei. Lor nu le este frică că o să moară. Dacă nu le este frică de moarte, îi vaccinezi cu forța? Totuși, actul medical, peste tot în lume, se face doar cu acordul pacientului”, a spus Ciuvică.
”Nu se poate face cu forța. Așa e corect”, a intervenit Chirieac.
”Și atunci, ce atâta?”, a concluzionat ușor ironic Ciuvică.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News