Data publicării:
Şi-a tăiat nasul şi degetele ca să arate ca un extraterestru. Povestea bărbatului care nu a mai vrut să fie om (FOTO)
Este cel mai ”modificat om” și e hotărât să nu mai semene cu unul. Anthony Loffredo a investit sume uriașe în transformarea lui, care îl face să arate ca un ”extraterestru negru”.
Recent, bărbatul a decis că mâinile sale nu se potrivesc cu chipul, așa că și le-a transformat în gheare după ce și-a tăiat două degete în încercarea sa, disperată cred unii, de a deveni un ”extraterestru negru”.
Anthony Loffredo este hotărât să-și transforme complet aspectul și a suferit deja mai multe modificări ale corpului, inclusiv despicarea limbii, tăierea nasului și acoperirea pielii cu piercing-uri și tatuaje. I s-a îndepărtat și buza superioară într-o procedură la începutul acestui an, potrivit New York Post. În ciuda acestor modificări, tânărul de 33 de ani susține că a finalizat doar 34% din transformarea totală.
Cum arăta înainte să-și taie degetele și să se opereze
Francezul Anthony a suferit modificări corporale extreme în ultimii 10 ani, asumându-și riscuri uriașe, inclusiv să orbească în timp ce își tatuează globul ocular. De asemenea, anterior i s-au îndepărtat ambele urechi chirurgical pentru a arăta ca un extraterestru și a suferit o despicare a limbii, pe care și-a colorat-o în verde.
Bărbatul a călătorit mult pentru diversele sale proceduri, îndreptându-se anul trecut spre Spania pentru a îi fi extirpat nasul chirurgical, deoarece operația este ilegală în țara sa natală. De asemenea, i s-au pus implanturi dermice pe față, ceea ce îi conferă pielii o textură mai plină și linii cizelate pe pomeți.
Anthony își documentează transformările pe contul său de Instagram, Black Alien Project, șocându-și în mod repetat cei 718.000 de urmăritori cu eforturile pe care este dispus să le facă pentru a-și schimba aspectul. Imagini cu cea mai recentă modificare a corpului său, o „gheară extraterestră”, au fost distribuite pe pagina sa după operație. În imagini se observă o cicatrice cusută.
Procedurile sale atipice îi împart frecvent pe fanii din online în două tabere. Unii îi pun la îndoială motivele, în timp ce alții îi laudă îndrăzneala. O persoană a scris: „Acest lucru este deranjant și fascinant în același timp. Nu credeți că aș putea face asta, dar vă felicit pentru că vă trăiți visul.”
Un altul a comentat: „Felicitări pentru că ai continuat proiectul. Este incredibil de minunat.”
Vezi această postare pe Instagram
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News