Cea de-a treia parte a seriei "Divergent", acţiunea "Allegiant" îi va provoca pe Tris (Shailene Woodley) şi Four (Theo James) să reziste într-o nouă lume, mult mai periculoasă decât tot ce ştiau până acum.
"Tris şi Four au trecut prin foarte multe situaţii împreună, în care au luptat şi au pierdut oameni la care ţineau", declară Theo James. "Sunt amândoi de aceeaşi părere, că trebuie să existe mereu ceva mai bun decât ceea ce li se oferă, iar scopul lor este acela de a descoperi de fiecare dată ceva nou. În plus, vor răspunsuri la întrebările esenţiale, care stau la baza cărţilor şi a filmelor din serie: Ce s-a întâmplat cu planeta şi de ce?", a subliniat actorul care îl interpretează pe Four.
În completarea declaraţiilor partenerului său din film, Shailene Woodley a concluzionat că: "Respectul în forma lui cea mai pură şi recunoşterea proceselor pe care le traversează Tris şi Four sunt elementele care definesc relaţia lor".
După cutremurătoarea revelaţie din "Insurgent", Tris şi Four sunt obligaţi să evadeze dincolo de zidurile care înconjoară oraşul Chicago. Pe lângă pericolele necunoscute care îi aşteaptă, asta mai înseamnă să-şi abandoneze pentru prima dată prietenii şi familia. Tot ce ştiau devine irelevant în această nouă lume, iar cei doi trebuie să aleagă în cine să aibă încredere în momentul în care izbucneşte un război care ameninţă întreaga omenire. Pentru a supravieţui, Tris va lua decizii aproape imposibile care îi vor testa curajul, sacrificiul şi iubirea.
Cea mai recentă ecranizare a francizei de succes "Divergent", care are la baza best seller-ul omonim semnat de Veronica Roth, va avea premiera în România pe 11 martie 2016, cu o săptămâna înainte de lansarea oficială a filmului "Seria Divergent: Allegiant" în Statele Unite ale Americii. Un film distribuit de Freeman Entertainment.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!