Data actualizării:
Data publicării:

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci

Autor: Ema Apostu | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pixabay

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este prăznuit pe 8 noiembrie.

Alegeri prezidentiale 2024

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Se spune că Arhanghelul Mihail are putere asupra Soarelui şi a Lunii. Arhanghelul Mihail dă drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el și stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Superstiţia spune că dacă se face o turtă din făină de porumb şi se aruncă între oi, iar dacă aceasta cade cu faţa în sus, atunci veţi putea fi considerată a fi purtătoare de fecunditate. Sunt strict interzise îndeletnicirile casnice, iar cei care nu se vor supune acestei reguli sunt sortiţi să aibă parte de mare chin înaintea morţii. Evită bârfele, mânia şi răzvrătirea că altfel cei care vor recurge la astfel de lucruri vor fi urmăriţi de ghinion timp de cinci ani de zile

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Cei care vor posti cu ocazia acestei sărbătoare vor fi feriţi de boli şi lovituri. Superstiţiile din popor spun că în această zi este bine să aprinzi o lumânare şi pentru sinucigaşi sau osândiţi. Tot în această zi, se spune că nu e bine să lucrezi. Cei ce o vor face se vor chinui mult înainte de moarte.  În ziua Sfinților Arhanghel Mihail și Gavril, se împarte pentru sufletul morților, se aprind lumânări atât pentru cei vii, cât și pentru cei morți fără lumânare sau în împrejurări năprasnice.

Vezi și: Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este bine să faci astăzi

Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, patronii spirituali ai Jandarmeriei Române

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Soborul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este prăznuit pe 8 noiembrie. Sfinţii Mihail şi Gavriil sunt cei care duc la îndeplinire porunca milei şi a dreptăţii lui Dumnezeu, scrie crestinortodox.ro.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Sfântul Arhanghel Mihail este reprezentat în iconografie în haine de ostaş, având în mână o sabie de foc. Este rânduit de Dumnezeu ca dreptatea Să să biruiască în istoria mântuirii. El este cel care, în momentul căderii unor îngeri a strigat: "Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!", restabilind ordinea. Potrivit Tradiţiei, la judecata de la sfârşitul chipului aceşti lumi, morţii vor învia la glasul trâmbiței sale.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Sfântul Arhanghel Gavriil este purtătorul veştii milei dumnezeieşti faţă de oameni. El a vestit că Fiul lui Dumnezeu Se va întrupa din Fecioara Maria pentru mântuirea neamului omenesc. În icoane apare în veşminte sacerdotale, purtând în mână ori un crin, semnul veştii celei bune, ori o sferă cu însemnele lui Hristos, arătând că el este mesagerul mântuirii umanităţii.

Sfinții Mihail și Gavriil, 8 noiembrie. Ce este interzis să faci. Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe care Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte pe 8 noiembrie, sunt patronii spirituali ai Jandarmeriei Române. Motivul pentru care Jandarmeria Romana i-a ales pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil să îi ocrotească este faptul că cei doi conducători ai oştilor cereşti sunt simboluri ale luptei împotriva răului.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel