Sevil Shhaideh, la DNA
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Fostul vicepremier Sevil Shhaideh, actual consilier de stat în cadrul aparatului de lucru al premierului, s-a prezentat miercuri la DNA.

Aceasta ar putea fi audiată, cel mai probabil, în dosarul Belina, potrivit unor surse judiciare. 

Sevil Shhaideh nu a făcut nicio declarație la intrarea în sediul DNA.

Audieri pe bandă rulantă în ultimele zile

Miercuri, 25 aprilie, a fost o zi plină la DNA, în contextul în care s-au mai prezentat, pentru dosare diferite, directorul Tel Drum, Petre Pitiș, dar și fostul deputat Cristian Boureanu.

[citeste si]

Acesta le-a spus jurnaliștilor că a venit pentru a rezolva lucruri "tehnice".

Și Boureanu a fost la DNA

De altfel, Cristian Boureanu a fost chemat şi marţi la DNA, fiind audiat mai bine de patru ore de anchetatori. Pe 18 aprilie, DNA a anunţat că cere încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor, faţă de care există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită, în acelaşi dosar fiind urmărit penal şi Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel